Conform unei Horătâri de Guvern, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial, cea mai mare instituţie spitalicească din Sibiu, respectiv Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, apare ca spital de rang II. Spitale de categoria I vor funcţiona doar în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Târgu-Mureş, Craiova şi Constanţa.
În Monitorul Oficial nr. 223 din 31 martie a.c. s-a publicat Hotărârea de Guvern nr. 303 privind Strategia naţională de raţionalizare a spitalelor. Conform acestei HG, România va avea doar 7 spitale de categoria I şi 5 de categoria a II-a. Pe lângă spitalele de categoria I, ce vor funcţiona în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Târgu-Mureş, Craiova şi Constanţa, Sibiul apare printre cele cinci localităţi din ţară alături de Arad, Oradea, Braşov şi Galaţi, în care vor funcţiona spitale de categoria a II-a.
În restul ţării vor exista doar spitale de categoriile III, IV şi V.
Criterii de clasificare:
Ministerul Sănătăţii a prezentat tot în HG 303/2010 şi criteriile care stau la baza clasificării spitalelor. Aceste sunt următoarele:
-spital categoria a V-a: nivel de competenţă limitat - spitale care asigură, după caz, următoarele servicii medicale: servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative;
-spital categoria a IV-a: nivel de competenţă bazal - spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate;
-spitale categoria a III-a: nivel de competenţă mediu - spitale care deservesc populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi au sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate;
-spitale categoria a II-a: nivel de competenţă înalt - spitale care deservesc populaţia judeţului din aria lor adminis