Statul este un administrator execrabil. Tot ce iese, la un moment dat, de sub „oblăduirea" statului se transformă din cenuşăreasă în prinţesă, din gunoi urât mirositor în parfum de lux.
De regulă, statul român nu realizează ce are în curte decât după ce a pierdut respectivul lucru în favoarea unui privat. Şi nu e nicio coincidenţă că e aşa: administrarea privată este soluţia ideală pentru orice activitate, dovadă că tot ceea ce iese, la un moment dat, de sub „oblăduirea" statului se transformă din cenuşăreasă în prinţesă, din gunoi urât mirositor în parfum de lux.
Bunăoară, Primăria din Galaţi are o vilă în staţiunea vâlceană Călimăneşti. S-a pomenit cu căsoiul pe cap acum vreo 10 ani, după ce societatea care o avea în administrare a dat faliment şi a lăsat imobilul în paragină.
Primăria Călimăneşti a notificat, ca urmare, proprietarul din acte - recte Primăria Galaţi - să repare clădirea, că altfel ia amendă. Ocazie cu care au aflat şi edilii de Galaţi că au o vilă la munte, construită din fondurile sindicatului funcţionarilor în urmă cu mai bine de 70 de ani.
Ce au făcut ei, edilii, pe chestia asta?! Nimic! De fapt, „nimic" este un termen prea blând, căci vila a ajuns o proprietate păpătoare de bani publici. Adică dă cu minus la buget cam 230.000 de euro pe an, atâta cât costă paza obiectivului, care este asigurată - oarecum ciudat dacă ţinem cont de distanţe - de o firmă din... Vaslui.
Partea bună este că vila, evaluată la circa 600.000 de euro, nu se mai degradează. Partea proastă e că paza ei costă imens. Practic, în doi ani, Primăria o „cumpără" de la firma de pază. Partea şi mai proastă e că nu se face nimic pentru repararea vilei şi introducerea ei în circuitul turistic aducător de profit.
Orice patron ar fi fericit să aibă acel imobil în administrare! În schimb, Primăria stă ca proasta cu fundul pe comoară...
