Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană nu exercită presiune asupra justiţiei din România

Publicat in Ziua Constanta, marți 5 aprilie 2011 ·

Strasbourg, 5 aprilie 2011 Comisia Europeană, prin preşedintele său, Jose Barroso, a răspuns întrebărilor adresate la începutul lunii februarie a acestui an, de către europarlamentarii Victor Boştinaru, Adrian Severin, Catherine Trautmann (preşedinta delegaţiei socialiste franceze) şi Glennis Willmott (preşedinta delegaţiei laburiste britanice), referitoare la influenţa exercitată de Executivul comunitar asupra justiţiei din România. Cei patru eurodeputaţii semnalau la acea dată faptul că, la anumite decizii ale instanţelor române, în speţă decizia arestării preventive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, printre motivele care stau la baza hotărârilor, este menţionat şi „impactul asupra celor care monitorizează România pe probleme de corupţie". În condiţiile în care singura instituţie care monitorizează în prezent România pentru corupţie este Comisia Europeană, prin Mecanismul de Cooperare şi de Verificare, eurodeputaţii au întrebat executivul comunitar dacă exercitarea, sub orice formă, a unor presiuni este compatibilă cu mandatul acestei instituţii, cu principiul separării puterilor sau cu principiul independenţei justiţiei? De asemenea, eurodeputaţii au mai cerut Comisiei Europene să explice de ce aceasta acceptă să fie menţionată în astfel de manevre politice naţionale, dacă a exercitat presiuni asupra României să impună astfel de decizii, ce ar trebui făcut pentru a combate percepţia publică conform căreia Comisia a exercitat presiuni asupra sistemului judiciar din Româniaşi dacă aceste consecinţe derivă din maniera în care a fost gestionat Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei, aplicat României din anul 2007. Pentru toate aceste întrebări, răspunsul Comisiei Europene a fost „negativ", adăugându-se şi faptul că această instituţie „nu şi-a exercitat influenţa în ancheta menţionată şi nici în altă situaţie". Eurod

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum o ora
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 27 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum o ora
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Drone neidentificate au fost observate deasupra bazei aeriene americane Ramstein din Germania

News.ro acum 29 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor amplasamente industriale sensibile şi a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista Der Spiegel, care citează un raport secret al autorităţi

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 56 minute
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Reacţii după anunţarea grupei de calificare la Campionatul Mondial. Mircea Lucescu: O grupă echilibrată

Mediafax acum o ora
„E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi. Austria a terminat o grupă de la EURO pe primul loc, peste Franţa sau Ţările de Joc, nu trebuie să considerăm că e simplu să ne cal

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°