Arestare de tot râsul Afară Costică mă linişteşte:

– Lasă, bre, că acuşi ajungem şi aflăm care-i treaba.

Acuşi ăsta nu-i chiar acuşi; se umflă pe dinăuntru, aşa, ca din întâmplare, cum toate s-au petrecut până acum, şi se face oleacă-mai-încolo. Fiindcă moşulică nu mai vrea să ne ducă până hăt, în Copou. A obosit. Şi e pe cheltuiala lui. Facă-i-or ce i-or face: să-l amendeze, să-i ia carnetul, să-l juchească, el nu mai merge mai departe şi gata. Se suie pe canapea şi trage un somn. Nu există niciun motiv să i se rechiziţionize canapeaua în interes public. Are şi pătură în portbagaj. Ia să vadă, îl dă jos cineva şi-l urcă la volan cu de-a sila? O fi mârâit tot drumul până aici şi a răbufnit abia acum. Cine ştie ce-o fi discutat cu avocata şi ce l-o fi învăţat ea să facă.

Costică îl ia tare. Păi, ce, se discută? Când Poliţia are nevoie de maşină, ţi-o ia şi, pa!, te lasă pe jos. Dar ăsta o ţine pe-a lui. Poate dacă i se dă ceva acolo, să-şi scoată benzina măcar pe sfert, s-ar mai gândi, parcă-parcă ar face un drum până în cealaltă margine a oraşului. Dar ce crede el, că poliţiştii umblă cu bani la ei? Doar se duc pe teren în misiune, nu la cumpărături. Costică n-are.

– Chiar n-am, întăreşte el, învins.

Nici Cârlan nu are vreun leu la el, dar şi dacă ar avea, tot nu i-ar da. Am eu nişte bani în diplomat. La post mi-au oprit doar buletinul, sigur e la Costică în mapă. În rest, toate actele cu care am plecat de acasă, pregătit să-mi pun viza de flotant, le am în geantă. Tot strâng ban pe ban ca să cumpăr maşina de scris de la ceapeu. Mai e ceapeu numai cu numele. S-a scos la vânzare azbest, cărămizi, ţigle, sârmă, butoaie, lădiţe de plastic, burlane, stingătoare de incendiu. Şi maşina de scris. "Optima”, din RDG, cu carul de optzeci de centimetri. E ca nouă. N-o vrea nimeni, că nu toacă strujeni, nu stoarce tescovină, nu ri