Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Borbely: Vom acorda şase vauchere "Rabla" pentru o maşină electrică

Publicat in Adevarul, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a afirmat miercuri că pregăteşte o ordonanţă de urgenţă prin care cumpărătorii români de maşini electrice vor putea beneficia de şase vouchere prin programul "Rabla".

"Avem o Ordonanţă de Urgenţă care acordă facilităţi celui care va avea posibilitatea să cumpere o maşină electrică. În acest sens, am făcut o propunere de transpunere a Directivei Europene. Astfel, în programul Rabla noi propunem să introducem o facilitate, adică în cazul în care cineva sau o instituţie publică doreşte, să primească un număr de şase tichete valorice pentru fiecare autoturism vechi dat spre casare. Condiţia este să cumpere o maşină electrică", a afirmat Borbely.

Ministrul a avut o întâlnire în cursul dimineţii cu mai mulţi reprezentanţi ai conducerii companiei Renault, subiectul discuţiei reprezentându-l modalitatea prin care statul poate încuraja cumpărarea maşinilor electrice în locul celor care folosesc combustibil fosil.

Borbely a precizat că în urma discuţiilor a ajuns la concluzia că există două variante pentru ca statul să stimuleze cumpărarea de vehicule electrice.

Într-o primă fază beneficiari vor fi instituţiile publice, iar facilităţile vor veni de la Fondul de Mediu în două forme, fie prin programul Rabla, fie prin subvenţionare directă a unui procent de până la un sfert din costul unei maşini electrice.

"Am făcut un calcul. Diferenţa de preţ dintre o maşină electrică şi una normală cu performanţe similare este de aproximativ 5.000 de euro şi atunci ne-am gândit ca instituţiile care au o maşină veche pe care vor să o caseze prin programul Rabla şi în locul ei să-şi cumpere o maşină electrică să primească şase vouchere în loc de unul. Prin ordonanţa de urgenţă vom stabili exact procedura prin care acest lucru se va putea realiza", a spus Borbely.

O altă variantă este cea în care instituţia care vrea s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 58 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 2 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Atenţionare de călătorie în Italia – cod roşu de incendii de vegetaţie

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană, Regiunea Sicilia, că Departamentul Regional de Protecţie Civilă a

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum o ora
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 39 minute
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

26°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°