Într-o generaţie care a reuşit în puţine momente să se ridice la înălţimea predecesorilor, Cristi Chivu a fost mereu privit ca un lider. De la debutul în Reşiţa natală, trecând prin Craiova care-şi începuse deja declinul ce avea să o ducă într-un final în liga secundă şi continuând cu Ajax, unde purta banderola la numai 20 de ani, Roma şi Inter, căpitanul echipei naţionale a reprezentat întotdeauna un exemplu de urmat.

Un jucător serios, dedicat, unul dintre preferaţii antrenorilor peste tot unde a jucat şi care a stat deoparte de scandalurile şi cancanurile specifice fotbalistului român. În plus, Chivu a impresionat mereu prin puterea sa de a reveni după accidentările care i-au marcat atât de mult cariera. Cel mai recent exemplu a fost oferit sezonul trecut, atunci când a reuşit să se refacă în timp record după o teribilă lovitură la cap şi să aibă un rol important în tripla realizată de Inter sub conducerea lui Mourinho.

Cu toate acestea, Chivu nu s-a numărat niciodată printre preferaţii fanilor nerazzurri. Întotdeauna dădea senzaţia că este veriga slabă a unei maşinării bine puse la punct. Însă detractorii românului erau nevoiţi să se lupte cu părerile lui Roberto Mancini, Jose Mourinho sau Rafa Benitez, nume importante în fotbal şi care vedeau în Cristi un element important al echipei. În fond, cine se poate contrazice cu The Special One, de exemplu?

„Cel mai bine mă simt în centru, nu ca fundaş stânga, dar pentru binele echipei joc şi în poartă”, a spus deseori Chivu, iar această disponibilitate şi faptul că mereu dădea totul pe teren i-au asigurat continuitatea la nivel înalt. Numai că evenimentele din ultima perioadă par să facă uitate toate lucrurile pozitive realizate de căpitanul echipei naţionale de-a lungul anilor. A fost mai întâi povestea cu absenţa sa de la meciurile României cu Bosnia şi Luxemburg, atunci când a fo