Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia românească se va duce-n cap, dar cât de tare?

Publicat in Jurnalul, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Foto: Marin Raica / Jurnalul Naţional Pe 25 noiembrie 2008, telegrama cu numărul de identificare 08BU­CHA­REST920 şi catalogată confidenţial arată că economia României care deja încetineşte se va opri în 2009, după cum au spus oficiali guvernamentali şi analişti în timpul vizitei unor oficiali de la Trezoreria Statelor Unite. Totuşi, în timp ce România se poate aştepta la o reducere drastică a creşterii economice din cauza crizei econo­mice, viziunea majorităţii este că Româ­nia va scăpa de recesiune.

Toţi ochii sunt acum pe creş­te­rea deficitului economic al guvernului României, existând îngrijorări despre cum va fi finanţat acest deficit. În timp ce oficiali guvernamentali susţin că economia va ateriza lin în 2009, mulţi analişti externi par tot mai convinşi că este timpul "să strângem centura de siguranţă pentru o aterizare dură".

În ciuda problemelor de pe piaţa financiară globală din ultimele două luni, sectorul bancar este relativ stabil, au spus oficialii BNR unor analişti care au venit în vizită între 18-19 noiembrie de la Trezoreria SUA. Con­form lui Nicolae Cinteză, directorul pentru Supraveghere bancară, aproape 90% din sectorul bancar românesc este controlat de subsidiare ale unor mari bănci europene.

În timp ce băncile locale se descurcă în criza financiară, apar semne ale unor probleme din economia reală, conform lui Ion Drăgulin, directorul pentru Stabi­litate financiară din BNR.

Produsul intern brut – PIB – din ultimii ani a fost ridicat de industria imobiliară, dar acesta a scăzut o dată cu prăbuşirea preţurilor de pe piaţa imobiliară, care sunt acum mai mici cu 25%-30% faţă de începutul anului.

Având în vedere că şomajul a început să crească, cererea pentru credite este mai moderată, iar cei care vor să împrumute se califică destul de greu pentru un împrumut, a observat Drăgulin. "Acest fapt

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 32 minute
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum 23 minute
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Imagini de la Judecătoria Mangalia Vlad Pascu a ajuns la termenul de judecată (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 53 minute
Vlad Pascu a ajuns la Judecătoria Mangalia! Reamintim că Matei Vlad Pascu este acuzat în Dosarul 2 Mai de decesul a doi tineri și rănirea altor trei. PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exone

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum o ora
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Accidentul de la 2 Mai - Tatăl tinerei ucise: Am dorit de la prima înfăţişare să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul / Ce mesaj are pentru noua judecatoare din dosar

News.ro acum o ora
Tatăl tinerei ucise în accidentul de 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, a declarat joi, la Judecătorie Mangalia, unde are loc un nou termen în proces, că vrea să se uite în ochii celui care i-a omorât copilul, să vadă dacă are vreo remuşcare. El a mai a

Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu, invitatul emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 23 mai, de la ora 19:00

Cancan acum 59 minute
Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu va fi invitatul emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportivul român s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, acum două săptămâni, după ce a obţinut victorii pe linie la turneul

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°