Luna trecută, postul de ştiri Realitatea TV a pierdut locul trei în clasament în favoarea Kanal D. Televiziunile generaliste Pro TV, Antena 1 şi Prima TV au avut cele mai mari creşteri ale ratingurilor, în timp ce Realitatea TV şi Antena 3 au cele mai mari scăderi.
Audienţele lunii martie au fost în scădere cu mici excepţii. Pro TV rămâne liderul televiziunilor, la mare distanţă de concurentul său, Antena 1. Televiziunea din Pache Protopopescu a fost urmărită de 404.000 de persoane, în medie pe minut, la nivel urban, conform datelor publicate de Asociaţia Română pentru Măsurarea Audienţelor. Pro a câştigat 13.000 de telespectatori comparativ cu luna februarie, cel mai probabil de pe urma emisiunii „Românii au talent", care a avut ratinguri-record. Antena 1 a câştigat, la rândul ei, 7.000 de telespectatori.
Pro TV conduce detaşat şi pe segmentul prime-time, 18.00 - 23.00, apropiindu-se de milionul de telespectatori pe minut, în timp ce Antena 1 a avut 583.000. Posturile de ştiri au fost marii perdanţi în audienţă. Realitatea TV a pierdut locul trei în favoarea postului Kanal D, care a stagnat. Antena 3 a avut şi ea un minus de 21.000 de telespectatori.
Ierarhiile s-au schimbat în această lună din cauza unor scăderi mai mari sau mai mici ale audienţelor. Astfel, TVR 1 a sărit de pe locul şase pe şapte pentru că a pierdut 7.000 de telespectatori, în timp ce Acasă TV, postul care i-a luat locul a avut un minus de doar 2.000 de privitori. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul Naţional TV, care a intrat în top 10 audienţe datorită scăderilor Disney (-17.000 de telespectatori) şi a OTV (-14.000).
Emisiunile-locomotivă
Printre emisiunile de divertisment care s-au remarcat luna trecută se numără „Românii au talent" (Pro TV), care a fost urmărită de 2,5 milioane de persoane, la nivel urban, „Te pui cu blondele" (Antena 1), v