Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia Europeană ne-a cerut să liberalizăm preţurile la curent şi gaze

Publicat in Jurnalul, miercuri 6 aprilie 2011 ·

România este la un pas de procedura de infringement, după ce Comisia Europeană (CE) a solicitat oficial ţării noastre eliminarea preţurilor reglementate la energie electrică şI gaze naturale, cerând ca acestea să fie determinate de piaţă.

“Legislaţia UE referitoare la piaţa internă a energiei prevede că preţurile sunt stabilite în principal de cerere şi ofertă. Stabilirea preţurilor pentru consumatorii finali prin intervenţia statului ridică obstacole în calea noilor intraţi pe piaţă şi, prin urmare, privează consumatorii şi companiile de dreptul lor de a alege cel mai bun serviciu”, potrivit unui comunicat transmis de CE.

România are două luni pentru a realiza obligaţiile care îi revin, în caz contrar Executivul comunitar va deferi ţara noastră la Curtea de Justiţie.

“României i se trimit două avize motivate, unul pentru energie electrică şi unul pentru gaz. În ceea ce priveşte energia electrică, legea română a energiei electrice a instituit o piaţă reglementată a energiei electrice. Preţurile reglementate pentru consumatorii finali sunt aplicabile tuturor consumatorilor casnici şi întreprinderilor mici şi mijlocii care nu şi-au exercitat încă dreptul de a schimba furnizorul. La gaz, preţurile reglementate pentru consumatorii finali sunt încă aplicabile tuturor consumatorilor”, notează CE.

Experţii în energie au avertizat încă din 2007, de la aderarea României la UE că ţara noastră va ajunge în procedură de infringement deoarece subvenţionează preţul la energie electrică prin menţinerea unui “tarif social”. FMI a cerut în februarie liberalizarea pieţei energiei iar autorităţile au propus acordarea de ajutoare ţintite pentru persoanele cu probleme, iar pentru celelalte să fie la preţul pieţei. Problema este că Emil Boc a anunţat că liberalizarea/creşterile de preţ să se facă gradual, din 2013.

Toate companiile trebuie să aibă posibilitat

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 24 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Alertă în București. Atac cu cocktail Molotov la Ambasada Israelului

Adevarul acum 27 minute
Un incident grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la Ambasada Israelului din București. Un bărbat a încercat să arunce o sticlă incendiară către clădirea diplomatică.

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 26 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum o ora
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum 59 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum 53 minute
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum 54 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Marcel Ciolacu, despre tranşa a treia din PNRR: Cred că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. Avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România, important este să gestionăm investiţiile

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la sediul PSD, despre tranşa a treia din PNRR, că o să fie pachet cu tranşa numărul patru. El a precizat că avem bani suficienţi în acest moment intraţi în România şi important este să gestionăm investiţiil

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°