Problema cainilor comunitari nu avea ce sa caute pe masa Parlamentului. Ca daca-i pe-asa, sa demisioneze domnul Sorin Oprescu, pentru ca se ocupa deputatii de iluminatul public, maturi si tevile sparte.
Oricum, in ritmul in care-si asuma premierul raspunderea, alesilor natiunii nu le mai ramane decat sa reglementeze spatiul locativ al gainilor in conformitate cu legislatia comunitara si sa ratifice tratate.
Dar daca tot au ajuns sa faca treburi gospodaresti, deputatii trebuiau macar sa gaseasca o solutie civilizata, nu uciderea bietelor fapturi pe motiv ca anual doi bucuresteni mor din cauza muscaturilor.
Spunea cineva la televizor ca le este usor milosilor sa zbiere, atata vreme cat nu se afla in situatia de-a fi pierdut pe cineva din familie din cauza comunitarilor. Adevarat. Lucrul cel mai drag al romanilor este sa emita pareri si sa se revolte verbal, cu practica e mai greu.
Dar vina pentru aceste tragedii nu apartine cateilor, ci oamenilor. In primul rand, administratorilor de orase, niste incompetenti cu vechime in munca, pe urma asociatiilor de milosi si milosilor neinregimentati.
Este cunoscut faptul ca, pentru a salva din patrupede, oamenii culeg cate-un cutu si se angajeaza sa aiba grija de el, dar cum ajung in dreptul blocului, in loc sa-l duca la sterilizat, il slobozesc pe maidan, mandri ca au inima. Ce era atat de greu sa adopte municipalitatea o norma care sa oblige persoanele care adopta vagabonzi sa le duca la veterinar (angajament scris) si sa le bage un cip in ureche, in caz contrar urmand sa fie arse la buzunar?
E scump? Asa-i, costa circa 70 de lei cu totul, si caini sunt multi. Dar daca nu are blocul milosilor bani, sa gaseasca municipalitatea! In loc sa cumpere ceasuri aurite de zeci de mii de euro, sa schimbe borduri de doua ori in cinci ani si sa plateasca firmelor de des
