Foarte scurt. Am o dovadă micuţă că Uniunea Europeană crede imens de puţin în şansele ei. Nu, nu e vorba despre tevatura cu moneda, cu diferenţele economice şi sociale.
Am tot citit în ultimul an ştiri de tot felul despre cum se închid diverse avanposturi BBC din lumea întreagă. Şi mai ales din zone în care postul era încă necesar pentru că reprezenta unul din puţinele locuri unde opoziţiile de orice fel îşi puteau totuşi transmite mesajul. Oameni din toată lumea plîng după un post de radio precum BBC. O fac pentru că-s nostalgici? Nu. Mai e vorba despre ceva. Şi nu mă voi referi la politica BBC sau la politica Marii Britanii prin BBC. Pentru că aici e vorba de dorinţa unei referinţe mediatice comune.
Uniunea europeană s-a vrut dintotdeauna o uniune armonioasă comercial. Iar acesta va fi şi sfîrşitul ei, probabil. Au trecut totuşi atîţia ani şi nu există de exemplu un centru puternic de presă care să comunice unitar Europa – cu dezbaterile ei, cu frămîntările din fiecare colţişor. Totul e fragmentar, ciobit, filtrat “naţional” de fiecare canal media în parte.
De ce nu poate UE să susţină un soi de BBC. Se întorc cu lopata banii, se tot îngroaşă pătura birocratică. Şi totuşi, în atîţia ani de zile nu există un canal centralizat de difuzare a informaţiilor. Credeam că e o lecţie banală de mult învăţată: nu există o “uniune” fără uniune mediatică. Citesc de exemplu presseurop aproape zilnic si vad cit de importanta e simpla lipire a temelor care obsedeaza diverse colturi din UE.
In timp ce BBC se contractă firesc, UE nu propune nimic unificator mediatic, nu incearca sa comunice unitar. Singura credinta e moneda. Faptul ca UE nu a facut nici un pas mediatic de unificare, faptul ca BBC se tot restringe din motive de criza (RFI la fel), dar ca un alt canal public transnational nu e deloc in plan sa apara, toate astea imi spun un lucru trist: UE sc
