Eurodeputata PSD Rovana Plumb a fost aleasă, marţi, vicepreşedintă a grupului socialiştilor din PE, urmând să aibă atribuţii privind politicile în domeniul economic şi social, precum şi privind egalitatea de gen, informează un comunicat de presă remis NewsIn.
"Sunt onorată de alegerea în funcţia de vicepreşedinte cu responsabilităţi în aceste domenii extrem de importante precum cele economic şi social, asta în condiţiile în care răspunsurile pe care vrem să le dăm în următorul an vor decide dacă Europa va ieşi din criză mai puternică sau dacă se va adânci şi mai mult în recesiune. Viziunea social democrată se bazează pe investiţii, pe crearea de locuri de muncă şi nu pe tăieri bugetare necugetate", a declarat europarlamentarul Rovana Plumb, potrivit comunicatului citat.
Potrivit aceleiaşi surse, dezvoltarea sustenabilă a Uniunii Europene va reprezenta prioritatea mandatului Rovanei Plumb.
"Delegaţia PSD a susţinut-o pe Rovana Plumb pentru această nominalizare, pentru că avem cu toţii încredere în competenţa acesteia şi suntem convinşi că ne va reprezenta cu profesionalism din această funcţie de vicepreşedinte al Grupului S&D", a precizat Cătălin Ivan, liderul europarlamentarilor social democraţilor.
Europarlamentarul PSD este membru, din septembrie 2007, al grupului socialiştilor europeni.
Eurodeputata PSD Rovana Plumb a fost aleasă, marţi, vicepreşedintă a grupului socialiştilor din PE, urmând să aibă atribuţii privind politicile în domeniul economic şi social, precum şi privind egalitatea de gen, informează un comunicat de presă remis NewsIn.
"Sunt onorată de alegerea în funcţia de vicepreşedinte cu responsabilităţi în aceste domenii extrem de importante precum cele economic şi social, asta în condiţiile în care răspunsurile pe care vrem să le dăm în următorul an vor decide dacă Europa va ieşi din criză mai puternică sau dacă se v