Emil Boc a afirmat că, în pofida unor nemulţumiri ale parlamentarilor faţă de unii miniştri, nu ia în calcul o remaniere guvernamentală atâta vreme cât un ministru nu are probleme majore sau nu comite o gafă majoră în exerciţiul funcţiei, potrivit NewsIn.
Întrebat, în cadrul unei emisiuni RTV, dacă în urma nemulţumirilor exprimate de unii parlamentari PDL, se gândeşte să-l înlocuiască pe ministrul Educaţiei, Emil Boc a răspuns: "Nu am în vedere, în acest moment, o asemenea alternativă". "Astăzi nu am în vedere o remaniere guvernamentală. Viaţa Executivului este în continuă derulare. Dacă un ministru face o gafă majoră sau are o problemă majoră, o discutăm şi luăm decizii dar, repet, astăzi nu am în vedere o remaniere guvernamentală", a adăugat el.
Premierul a spus că înţelege preocuparea parlamentarilor faţă de nemulţumirile oamenilor din colegiile lor, însă reformele la nivelul statului necesită şi măsuri nepopulare. "Eu înţeleg starea de nemulţumire a colegilor, îi înţeleg poate cel mai bine pe parlamentari pentru că am fost primar, iar acum parlamentarul uninominal are o resposabilitate suplimentară. Ei sunt primii care iau contact cu oamenii. De exemplu, la desfiinţarea spitalelor foarte mulţi parlamentari sunt nemulţumiţi şi au dreptate. Dar dacă nu iei reforma ca sistem nu vei reuşi niciodată să o faci", a declarat primul-ministru.
Mai mulţi deputaţi PDL au cerut, luni, în şedinţa de grup la care a participat premierul Emil Boc, demisia ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, în contextul discuţiilor despre proiectul privind salariile profesorilor, a precizat deputatul democrat-liberal Cătălin Croitoru.
"Da, deputaţii i-au cerut demisia lui Funeriu în faţa premierului. S-au enervat pentru că Funeriu nici măcar nu a avut bunul simţ să se prezinte la şedinţa la care s-a discutat despre asumarea răspunderii pe proiectul de plafonare a salar