Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenţii economici instruiţi cum să-şi dezvolte afacerile

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 7 aprilie 2011 ·

Cum să atragă fonduri nerambursabile, ce fonduri pot atrage pentru afacerile lor sau cum pot dezvolta relaţii internaţionale au fost doar o parte dintre întrebările la care au primit răspuns agenţii economici mureşeni care au participat la conferinţa POT: Dezvoltare cu costuri reduse în 2011, care a avut loc ieri, la Târgu-Mureş.

Evenimentul a fost organizat la iniţiativa Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Maghiară Carpatia împreună cu Companiile de consultanţă Goodwill Consulting, Consact Consulting şi Coaching 4 You şi a vizat informarea şi educarea firmelor în ceea ce priveşte oportunităţile ce îi pot ajuta să îşi dezvolte afacerea cu costuri reduse şi este o continuare a şirului de conferinţe susţinut anul trecut în nouă locaţii din ţară, printre care şi Târgu-Mureşul. „Încercăm să promovăm aceste posibilităţi cu costuri reduse, pentru că ştim că situaţia este cam complicată în momentul de faţă din punct de vedere economic şi atunci încercăm să promovăm aceste posibilităţi pe care le au întreprinderile mici şi mijlocii”, a declarat Szakacs Szilard, manager Dezvoltare Relaţii Comerciale în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Maghiară Carpatia.

Agenţilor economici le-au fost prezentate oportunităţile în care pot accesa materii prime ieftine pentru a-şi reduce cheltuielile, oportunităţile de accesare a fondurilor în anul 2011. „Există o balanţă destul de mare din punct de vedere al preţurilor pentru anumite materii prime. Materiile prime sunt mai ieftine, de exemplu din Ungaria sau din alte părţi prin care firmele pot să-şi reducă cheltuielile. Totodată prezenţa la târguri naţionale şi internaţionale este o posibilitate foarte bună pentru firme să-şi dezvolte portofoliul de clienţi. Vrem să ajutăm firmele mici să se adapteze la noile condiţii care au apărut pe piaţă”, a continuat Szakacs Szilard.

Potrivit acestuia există deja o rela

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 19 minute
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. De ce este important Parlamentul European

News.ro acum o ora
Cetăţenii Uniunii Europene voteazî în perioada 6-9 iunie în cadrul alegerilor europarlamentare, pentru a-i desemna pe cei 720 de noi membri ai Parlamentului European (eurodeputaţi) pentru următorii cinci ani. De ce este important? Reuters încearcă s

Un judecător de la Curtea Supremă a recunoscut că a acceptat două sejururi de lux de la un miliardar american

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei mai conservatori doi judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican, a recunoscut că a acesta i-a plătit pentru două sejururi de lux în 20

Casa Albă, înconjurată de garduri de protecție. Sunt așteptate ample manifestații pro-palestinieni în acest weekend

Ziare.com acum 2 ore
Activiştii pro-palestinieni care cer încetarea războiului din Gaza şi a sprijinului american pentru Israel intenţionează să înconjoare Casa Albă în timpul unui protest, în weekend, determinând măsuri de securitate suplimentare, inclusiv instalarea d

Trump se prezintă drept „preşedinte cripto” la o strângere de fonduri din San Francisco

News.ro acum 2 ore
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa ascest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pr

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 10 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

Lotul final al Germaniei pentru Euro-2024. Selecţionerul Julian Nagelsmann a renunţat la un portar

News.ro acum 35 minute
Portarul echipei VfB Stuttgart, Alexander Nübel, a fost retras de pe lista de jucători trimisă de Germania la UEFA pentru Euro 2024 (14 iunie-14 iulie), "Nu are nimic de-a face cu performanţele lui Alex, s-a integrat foarte bine în grup şi a avut câ

România e în finala Campionatului European de Minifotbal. A învins Kazahstan la penalty-uri

Mediafax acum o ora
După ce şi-au disputat titlul mondial în 2023, atunci când „tricolorii" au egalat pe final de meci şi apoi au câştigat trofeul la penalty-uri, cele două s-au reîntâlnit în semifinala europeanului din din Bosnia & Herţegovina. La capătul timpului reg

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 9 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Vremea

București
acum

26°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

23°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°