Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţîrle şi conflictul cu Selina: "Mai bine să fiu criticat decât anchetat"

Publicat in Bihoreanul, joi 7 aprilie 2011 ·

Întrebarea unui jurnalist a fost suficientă, la conferinţa de presă desfăşurată joi, pentru ca preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, să se derobeze de orice răspundere privind întârzierea lucrărilor la viitorul sediul al Muzeului Ţării Crişurilor şi să afirme că vinovăţia aparţine conducerii firmei Selina.

"Regret că am semnat"

Întrebat dacă apreciază că este vinovat sau nu pentru amânarea dării în folosinţă a viitorului sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, Ţîrle a răspuns că "unul dintre lucrurile pe care nu le-am putut controla a fost colaborarea cu firma Selina".

Ţîrle a amintit că licitaţia pentru modernizarea fostei Garnizoane a fost organizată, iar lucrarea a fost adjudecată, contra a 13 milioane de euro, pe vremea fostului preşedinte Alexandru Kiss, şi că el a întârziat începerea lucrărilor deşi putea chiar să refuze semnarea contractului, lucru pe care regretă că nu l-a făcut. "Acuma îmi pare rău, era mai bine să amânăm lucrările şi să le scoatem mai ieftin decât să avem problemele pe care le avem acum", a spus şeful CJ.

"Eu nu am absolut nicio vină că Selina n-a înţeles să lucreze corect", a adăugat Ţîrle, referindu-se la faptul că de câteva luni această firmă a stopat orice activitate pe şantier, sub pretextul că nu şi-ar fi primit banii, ba chiar împiedică firma CIAC să înlocuiască ţiglele defecte pe care le-a montat pe acoperişul fostei Garnizoane.

Firmă cu "abonament"

Şeful CJ a afirmat, însă, că a procedat legal. Pe de o parte, a spus Ţîrle, Selina a cerut o plată în avans mascată, sub forma decontării de către CJ a 73 de miliarde de lei vechi aferent unor utilaje care nici măcar nu există în realitate. Pe de altă parte, a continuat el, Selina a cheltuit 40 de miliarde de lei vechi pentru aşa-zise lucrări suplimentare, în plus faţă de cele prevăzute în contract, dar care nu fuseseră aprobate de CJ.

"Niciod

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 40 minute
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 33 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 5 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum o ora
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°