De când m-am înfoiat să devin cetăţean global şi să duc în spate stereotipurile a două naţiuni, în loc de ale uneia singure, mărturisesc că distracţia favorită a devenit zborul cu avionul. Nu zbor, desigur, pe cât aş vrea, că asta ar însemna să mai trec pe acasă într-un ritm sintetizat foarte bine de termenul „bilunar". Am mai avut şi alte distracţii, vânători de haine, poşete, parfumuri sau cărţi, întâlniri cu oameni dragi şi faini, dacă pot să folosesc un ardelenism expresiv, plimbări pe bulevardul cosmopolit, destrăbălări culinare cu sushi, şi poate or mai fi şi altele pe care nu le menţionăm aici. Dar zborul cu avionul, condimentat cu puţintică emoţie şi o nemăsurată nerăbdare, rămâne elementul existenţial care îmi procură unii dintre cei mai preţioşi fiori.

Gândul că dincolo de zări voi întâlni un pământ pe care n-am călcat niciodată mă scoate din mrejele celor mai încâlcite nostalgii şi mă transformă într-un nestăvilit titirez energetic. Tot mint că o să-mi pun într-o zi impresiile pe hârtie şi am găsit deja trei caiete de însemnări care m-au crezut, bietele, şi care aşteaptă, cam revoltate, să vină ziua Z: unul navy-blue, unul roşu şi unul portocaliu cu modele maronii. Am decis că jurnalul roz cu flori albe şi roşii arată prea neoficial, deci l-am eliminat din competiţie.

Să luăm aşadar o cafea, un ceai, o apă plată, un suc de portocale, (cei care citiţi de la servici, nu e frumos, zău), şi să purcedem la o înşiruire de impresii legate zbor.

1. nu există pe lume bărbat mai impunător decât pilotul german care părăseşte în fruntea echipajului său sala de sosiri a unui aeroport internaţional. Studiaţi când aveţi ocazia.

2. nu există pe lume cetăţean mai nevinovat decât acela care îşi imaginează că poate face escalăintercontinentală la Frankfurt în 35 de minute. Ştiu totuşi un norocos dar hai să nuîl arătăm cu degetul acum.

3. n