Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telegraf Noi investiţii RAJA pe bani europeni

Publicat in Ziua Constanta, joi 7 aprilie 2011 ·

Dacă în restul ţării fondurile europene nu par să prezinte interes pentru autorităţile locale, gradul de absorbţie a banilor pe care UE i-a pus la dispoziţia României fiind foarte mic, la nivelul judeţului Constanţa, numai anul trecut, conducerea RAJA SA Constanţa, împreună cu reprezentanţii autorităţilor publice locale, a reuşit să atragă la Constanţa 264 de milioane de euro, în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu - Axa 1 „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată". Una dintre investiţiile pentru care RAJA SA a obţinut finanţare europeană este „Reabilitarea Staţiei de Epurare ape uzate Eforie Sud", al cărei contract de realizare a fost semnat ieri, lucrarea având ca termen de finalizare luna februarie a anului 2013. Valoarea investiţiei este de 25 milioane de euro. „În urma realizării acestei investiţii, staţia de epurare Eforie Sud va deveni una dintre cele mai moderne staţii din România, prin introducerea treptei terţiare de tratare a apelor uzate", a declarat directorul SC RAJA SA, Felix Stroe. În urmă cu aproximativ zece ani, staţia de epurare din Eforie Sud a mai făcut obiectul unei investiţii finanţată cu fonduri europene, pe programul Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare (ISPA). APE TRATATE FĂRĂ NITRAŢI. Din păcate, la acea dată, aplicant au fost autorităţile centrale, autorităţile locale şi SC RAJA SA având doar statut de beneficiari. Administrarea defectuoasă de la Bucureşti a dus la eşecul proiectului şi încheierea lucrărilor de reabilitare a staţiei. „Dacă implementarea proiectului s-ar fi făcut, la acea dată, aşa cum trebuia, adică consultând autorităţile locale şi conducerea SC RAJA SA, acum investiţia ar fi fost finalizată şi noi puteam utiliza fondurile acestea pentru noi proiecte", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu. Potrivit directorului societăţii const

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 46 minute
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Justin Timberlake a fost arestat în New York. Artistul s-a urcat băut la volan

Adevarul acum 42 minute
Cântărețul american Justin Timberlake a fost arestat în Long Island, New York, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, relatează Daily Mail.

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum o ora
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 2 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

Preliminariile UEFA Champions League: FCSB va înfrunta campioana statului San Marino, Virtus AC

Mediafax acum o ora
FCSB va înfrunta campioana statului San Marino, Virtus AC, în preliminariile UEFA Champions League, sezonul 2024-2025. Primul meci se va disputa pe San Marino Arena, pe 9 sau 10 iulie, în timp ce a doua manşă va avea loc pe 16 sau 17 iulie, la Bucur

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 3 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°