Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbalul şi televiziunile se diagnostichează reciproc

Publicat in Jurnalul, joi 7 aprilie 2011 ·

Noţiunea de preţ corect nu mai există decât în povestirile cu cai verzi pe pereţi. Mecanismele reale ale oricărei tranzacţionări fabrică pentru viaţa de zi cu zi preţuri conjuncturale. Preţuri urcate sau coborâte în raport cu valoarea reală a mărfii prin arta negocierii sau prin simpla întâlnire a deşteptului cu prostul. Tertipurile abil ticluite şi dibăciile meseriaşe bine puse în scenă, rafinamentul diabolic al negustorului şi trădările fac parte din spectacol şi sunt apreciate după cum se situează fiecare în raport de pagubă şi câştig. Fotbalul şi negustoria în definiţiile ei ideale nu prea se întâlnesc. Negustoria din lumea fotbalului este alterată de golăneala care caracterizează în general fenomenul, este alterată de şantajul ordinar, de procedeele primitive de evaluare a mărfii sau de marea confuzie care se face între ambalaj şi conţinutul acestuia.

Eşecul înregistrat de LPF la prima tentativă de vânzare a drepturilor de televizare a creat în lumea fotbalului reacţii-diagnostic. Banii de la televiziuni, banii ăia mulţi şi nemeritaţi, nu mai sunt, deocamdată, atât de mulţi. Strângerea garoului pe finanţele televiziunilor are efectul strangulării pentru marea majoritate a cluburilor din prima ligă. Săracii îşi strigă cinstit disperarea şi propun soluţii care să nu risipească prea mult timp. Fudulii, deşi panicaţi şi ei, mimează o linişte suverană şi propun politici musculoase. Propun să nu mai livreze televiziunilor vreun an de zile vitamina fotbal pentru ca, apoi, acestea să cerşească în genunchi şi fără pretenţii de preţ antidotul falimentului televizist.

Pledoariile oamenilor din fotbal în interes propriu, pledoarii care au aglomerat în aceste zile micile ecrane, nu fac însă altceva decât să scoată şi mai mult în evidenţă devalorizarea mărfii numită fotbal. Nu fac altceva decât să demonstreze că fotbalul produs în campionatul intern nu a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A furat un lemur de la Grădina Zoologică din Călărași și l-a ascuns aproape de casă. Cum a fost găsit animalul

Ziare.com acum 19 minute
Un adolescent de 18 ani din Călăraşi a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din oraș. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tână

România, câştig de cauză în dosarul falimentului Astra Asigurări

Mediafax acum 34 minute
România a primit câştig de cauză în dosarul falimentului Astra Asigurări. Potrivit Hotărârii Tribunalului Arbitral, România nu a încălcat obligaţiile asumate faţă de investitorul olandez.

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum 52 minute
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 3 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Contestația depusă de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu în dosarul Revoluției, admisă de ÎCCJ. Ce reclamau cei doi

Ziare.com acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis vineri, 14 iunie, contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei. Parchetul ICCJ - Secția Parchetelor Militare ar

Alertă cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de urgență pe Otopeni. În aeronavă ar fi fost și un scandal între pasageri. SRI intervine la fața locului

Ziare.com acum 2 ore
O alertă cu bombă a fost anunțată în legătură cu un avion care a decolat de la Chișinău. Aparatul a aterizat de urgență pe aeroportul Otopeni, iar SRI verifica aeronava și bagajele pasagerilor, potrivit antena3.ro. Sursa citată scrie că ar fi avut l

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 4 ore
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 2 ore
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

Papa Francisc participă pentru prima dată la summit-ul G7

Ziua Constanta acum o ora
Papa Francisc a ajuns vineri în complexul din sudul Italiei unde are loc reuniunea la vârf a G7, grupul ţărilor democratice cu cele mai importante economii ale lumii, relatează AFP şi ANSA. Este pentru prima oară când un conducător al Bisericii Cato

Ciolacu, despre prezidențiale: PSD va avea propriul candidat. Domnul Geoană nu e din afara partidului / Despre mutarea alegerilor: „Șmecheria se oprește la poarta Palatului Victoria”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a anunțat vineri, după o întâlnire cu liderii din teritoriu, că PSD va avea propriul candidat la prezidențiale. Întrebat despre susținerea lui Mircea Geoană la prezidențiale, liderul PSD a spus că va discuta cu aceasta, adăugând că „D

Vremea

București
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°