"O prostituată în vârstă de 11 ani a umplut un sat întreg de sifilis" - iată fraza ce anunţa o ştire-bombă, citită de Doina Ruşti într-un ziar, ştirea a devenit punctul de plecare al romanului "Lizoanca la 11 ani"*. Dar până la publicarea lui, scriitoarea a parcurs un traseu care a dus-o spre cele mai dure aspecte ale societăţii româneşti din zilele noastre. Tot ce a văzut a asimilat şi astfel s-a transferat în ficţiune substanţa jalnică, hidoasă, monstruoasă pe alocuri, a lumii noastre de azi, fără să cruţe ticăloşia umană acoperită de felurite faţade şi măşti, ale instituţiilor şi ale oamenilor.

Mai întâi a fost senzaţia de "gaură-n creier", provocată atât de conţinutul ştirii, cât şi de "făloşenia greţoasă a vânătorului de rating". A urmat uimirea faţă de faptul că nimeni nu a verificat informaţia şi nici n-a făcut vreo investigaţie, adică o "indiferenţă năucitoare". De aici s-a născut indignarea şi revolta: "era un cinism crâncen, de care nu doar ziaristul, cu fragila şi proverbiala lui educaţie, era responsabil. Ci o lume numeroasă, o gloată, de fapt, o Istorie."

Doina Ruşti a început propria cercetare, într-un sat aflat la 25 de kilometri de Bucureşti. S-a întors acolo cu doi regizori, Cristian Panaitescu şi Lucian Sora, şi a asistat la filmările pentru un scurtmetraj. A umblat apoi prin mai multe sate din sudul ţării, a stat de vorbă cu maturi şi copii, a făcut fotografii. Mărturisirea lasă să se înţeleagă că a descoperit un fel de punct critic în viaţa celorlalţi, care este chiar vârsta de 11 ani, când are loc "trezirea lucidităţii".

"Lizoanca la 11 ani" are forma unui mozaic al lumii contemporane, bucăţi colorate divers ce prind ca instantanee momentele-cheie din viaţa celor ce au legătură cu fetiţa răzvrătită, inteligentă şi de o mare îndrăzneală: o mică vietate de o mare inocenţă, care nu acceptă bătăile administrate de tată, laşitatea