Treizeci şi doi de ani au trecut de când Editura Albastros din Bucureşti a publicat o carte de versuri cu bătaie lungă, "Bucuria anonimatului", şi a consacrat un autor pentru care poezia, cu toate secretele pe care le conţine, părea să nu mai aibă secrete: Eugen Suciu. Se întâmpla în 1979.
Zilele trecute, am retrăit "Bucuria anonimatului" din clipa când poetul însuşi mi-a înmânat cartea, îmbrăcată de către Editura Semne în hainele anului 2011.
Nu este doar un volum de poezie, ci o operă de artă complexă. Formatul şi copertele cartonate ţin să atragă atenţia că înăuntru sunt depozitate lucruri de valoare, motiv pentru care trebuie protejate de uşi solide şi de chei pe măsură. Cu nişte paznici nepământeni seamănă sculpturile lui Mircia Dumitrescu reproduse color - paisprezece imagini în total, plus portretul în creion al poetului, realizat de Orban Anna-Maria. Iar la capătul cărţii, pe partea interioară a copertei, se găseşte un CD conţinând poeme citite de Eugen Suciu însuşi.
Textele sunt grupate în trei secţiuni, intitulate, în ordine, "Pântec şi flutur", "Dragoste cu nemiluita" şi "Muguri alchimici". Cifra trei mă conduce la ideea că Eugen Suciu şi-a gândit de la bun început cartea ca pe una de matematică magică, aşa cum trebuie să fi fost poezia înainte de apariţia cifrelor.
L-am auzit pe poet recitându-şi poemele cu diverse ocazii. Nici un actor n-ar putea-o face aşa cum o face el. În timp ce-i recitesc poemele, aud permanent acea voce:
"Să reîncepi
ce n-ai putut niciodată începe
s-auzi
cum explodează singurătatea,
cum se face sărutul punte
pentru tristeţe
polen lepădat de cristale
cum cresc brusc
dulăii - scăpaţi din aceste litere mărunte
din josul paginii cînd tu
vroiai să pui doar anul şi ziua
să-ţi mîngîi polenul
ca pe craniul iubitei
cînd îi povesteşti cum ara