Ultimul film al regretatului actor francez, Guillaume Depardieu, „Copilăria lui Icar”, în regia Alex Iordăchescu, va rula pe ecranele din România de astăzi.
La doi ani de la dispariţia actorului, „filmul testament” al acestuia, filmat în România, va fi la dispoziţia publicului român. Filmul este o coproducţie Franţa (Freshline Productions) - Elveţia (Elefant Films Sarl) – România (Elefant Film).
Echipa este formată din Guillaume Depardieu, Alysson Paradis, Carlo Brandt şi Dorotheea Petre (actori), Cătălin Cristuţiu&Alex Iordăchescu (montaj), Marius Panduru (imagine), The Young Gods (muzica) şi Călin Papură (scenografie).
În opinia regizorului, „filmul spune povestea unui om, din clasa de mijloc, bolnav, care a pierdut o parte din el însuşi, care caută un remediu salvator. Ştiinţa îi face o promisiune, pe care nu o poate îndeplini la final”, spune Alex Iordăchescu.