Diagnosticată şi tratată, tulburarea psihică poate fi alungată în aproape şase luni. Izolarea, prejudecăţile şi teama de a merge la psihiatru pot înăbuşi strigătele de ajutor ale celor pentru care lumea s-a prăbuşit.

„Simţi că s-a prăbuşit lumea, că ţi se rupe sufletul. Eşti aproape pierdut”, astfel descrie medicul psihiatru Pompilia Dehelean, în câteva cuvinte, depresia pe care a trăit-o după ce şi-a pierdut mama, în urma unui accident de maşină. „Mi-am pierdut o ancoră. M-am chinuit câteva luni, iar soţul meu era singurul care ştia. În faţa pacienţilor zâmbeam, dar zâmbetul era unul îndepărtat”, a explicat Pompilia Dehelean, care era, în momentul în care a trăit depresia, un medic psihiatru în formare în vârstă de 28 de ani, cu o mulţime de planuri pentru copilul pe care îl născuse în urmă cu câteva luni.

Ştia că fiica sa trebuie să crească într-o atmosferă caldă, că are nevoie de toată atenţia şi dragostea ei, astfel că, după ce s-a diagnosticat singură, Pompilia Dehelean a luptat cu toate forţele pentru a-şi reconstrui lumea prăbuşită. „Mi-am spus că trebuie să depăşesc depresia, că sunt o luptătoare. Dorinţa de a fi alături de fiica mea a reprezentat o motivaţie puternică”, a spus medicul timişorean.

"Doza" de suferinţă

Pompilia Dehelean s-a luptat câteva luni până a învins tulburarea care se manifestă la unii prin tristeţe patologică, la alţii printr-o „durere a sufletului” sau prin pierderea speranţei timp îndelungat. Medicul timişorean a explicat că fiecare om are sau a avut senzaţii de oboseală şi energie scazută, lipsă de speranţă, entuziasm sau bucurie, dar că depresia este mai mult decât un episod de tristeţe şi că se manifestă diferit de la o persoană la alta. „Plânsul nu e întotdeauna un criteriu. Depresivul nu plânge, e aproape pierdut”, a declarat Pompilia Dehelean, de la Clinica de Psihiatrie „Eduard Pamfil” din Timişoara.