O patrulă de jandarmi care acţiona în comuna Leordeni a prins un angajat CFR în flagrant, în timp ce fura mai multe bidoane cu motorină dintr-o cisternă.
Mai mulţi jandarmi patrulau prin comuna Leordeni, miercuri seară, când au observat că în zona staţiei CFR din comună, pe linia 4 se afla un tren cu trei vagoane - cisternă. Jandarmii au văzut că în dreptul celui de-al doilea vagon era un recipient de plastic în care se scurgea motorină din cisternă. Un bărbat îmbrăcat în uniforma CFR se îndrepta către bidon, motiv pentru care jandarmii l-au legitimat şi l-au luat la întrebări.
Gheorghe Enache, de 41 de ani, din judeţul Dâmbăviţa, le-a deslarat oamenilor legii că este impiegat de mişcare la staţia CFR. Lângă bidonul în care acesta turna motorină din cisternă se afla şi o trusă de scule aparţinând staţiei CFR, pe care bărbatul o folosise pentru a sustrage combustibilul.
Jandarmii au perhceziţionat şi Dacia Logan a bărbatului, în portbagajul căreia au găsit 8 bidoane de 33 de litri goale, iar pe bancheta din spate un sac de plastic cu 40 de litri de motorină.
Bărbatul reuşise să fure 50 de litri de motorină, însă cantitatea a fost recuperată în totalitate. Acesta va fi cercetat pentru furt calificat.