Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Finanţare record pentru sistemul de apă şi canalizare din judeţ

Publicat in Adevarul, vineri 8 aprilie 2011 ·

Judeţul Mureş a primit o finanţare nerambursabilă de 84,5 milioane de euro pentru reabilitarea şi extinderea sistemului de apă şi canalizare. Contractul de finanţare a fost semnat astăzi în prezenţa ministrului Mediului şi al autorităţilor judeţene.

Apa potabilă şi canalizarea nu vor mai fi un lux pentru mureşeni şi asta deoarece din acest an Compania Aquaserv va demara o serie de investiţii în extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare din judeţ. Proiectul este cel mai mare de acest fel semnat vreodată în Mureş, atât ca şi costuri cât şi în ceea ce priveşte lucrările ce vor fi executate.

Valoarea totală a acestuia se ridică la circa 111 milioane de euro, dintre care 84,5 milioane reprezintă finanţare nerambursabilă de la Uniunea Europeană. Contractul de finanţare a proiectului a fost semnat astăzi în prezenţa ministrului Mediului, Borbely Laszlo, precum şi a autorităţilor judeţene.

„N-a existat până acum în judeţ o aplicaţie de această talie, e vorba de 111 milioane de euro care vor fi investiţi în extinderea sistemelor de apă şi canalizare, reabilitarea celor existente, modernizarea unor uzine de apă, construirea unor staţii de epurare noi şi reabilitarea unor staţii de epurare existente”,a precizat Sergiu Horobeţ, directorul Companiei Aquaserv.

Peste 350.000 de beneficiari

Potrivit ministrului Mediului, de lucrările demarate în cadrul acestui proiect vor beneficia peste 350.000 de mureşeni. „Până în 2015, în judeţul Mureş vor veni circa 200 de milioane de euro, în mare parte de la Uniunea Europeană, bani ce vor fi folosiţi pentru punerea la punct a sistemelor de apă cât şi a celor de deşeuri”, a precizat ministrul Borbely Laszlo.

Pentru proiectul finanţat astăzi, Compania Aquaserv a pregăti deja licitaţiile pentru demararea lucrărilor. Patru din cele 16 pachete de lucrări vor fi realizate în perioada aprilie-mai 2

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 29 minute
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 2 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 55 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

GALERIE FOTO Tricolorii s-au pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia

Mediafax acum 33 minute
Echipa naţională de fotbal a României a desfăşurat în această seară antrenamentul oficial pe stadionul din Köln, în vederea meciului de mâine, cu Belgia, programat la ora 22:00, ora României. Antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen: Lui Macron nu-i va rămâne decât demisia pentru a ieşi din criza politică

G4Media acum 25 minute
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a apreciat vineri că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne „decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică” declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară) şi convocare

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°