Adrian Mititelu, finanţatorul echipei Universitatea Craiova, s-a declarat dezamăgit de rezultatul final al meciului cu Pandurii Tg jiu, un meci pe care se aştepta ca echipa sa să-l cîştige fără probleme.
"Am pierdut jucători importanţi, se pare că nu avem înlocuitori pe măsura lor. Speram să trecem peste această fază, măcar să ne menţinem în prima ligă. Nici atmosfera în oraş nu e foarte bună. Jucătorii au psihicul la pămînt, sînt terminaţi. Presa de aici, din Craiova, parcă ne vînează. Anunţă tot timpul dezastrul şi jucătorii nu mai au deloc moral", a spus Adrian Mititelu la GSPTV.
Finanţatorul echipei din Bănie a declarat că a început să se teamă de retrogradare şi i-a acuzat pe jucători că nu sînt serioşi. De asemenea, oficialul juveţilor crede că cel ami mare vinovat este Victor Piţurcă.
"Este pentru prima oară cînd mi-e teamă de retrogradare. Nu mă gîndeam niciodată că o să pierdem acest meci. Nu-mi vine să cred, mai ales că am jucat la fel de prost ca înainte.
Fără îndoială, Victor Piţurcă are cea mai mare parte din vină pentru situaţia de acum. El ne-a luat jucătorii şi a manipulat presa şi suporterii împotriva mea", a mai spus Piţurcă.