Un ieşean din Aviaţiei a fost sancţionat cu 500 de lei pentru că avea în curte un patruped pe care nu-l dusese la veterinar. Obligaţia de a-şi steriliza animalele de companie îi lasă indiferenţi pe mulţi dintre stăpâni.
Constantin Vatră (54 de ani), pensionat pe caz de boală, blestemă şi acum momentul când a lăsat un poliţist local să-i intre în curtea casei din cartierul Aviaţiei, pentru a vedea dacă câinele din cuşcă este sau nu sterilizat.
„M-am trezit acasă cu procesul-verbal şi amenda de 500 de lei pentru că nu îl sterilizasem. Culmea e că la scurt timp a şi murit câinele. Acum vreau să-mi iau unul de la padoc, gata verificat de medici“, spune cu necaz Constantin Vatră.
Vecina lui, Maria Panache, nu se lasă însă atât de uşor intimidată chiar dacă valoarea amenzii poate ajunge până la 1.500 de lei. „Nu vreau să sterilizez căţeluşa de câteva luni. Am auzit că au venit poliţiştii locali la noi în cartier să le spună oamenilor să-şi sterilizeze câinii, dar eu nu eram acasă. Dacă primesc amendă, o plătesc şi gata“, spune ieşeanca.
În caravana mobilă pentru sterilizarea patrupedelor de la Salubris, se munceşte cu spor. „Am o căţeluşă la care ţin ca ochii din cap. Se ocupă acum doamna doctor de ea şi am emoţii. Am sterilizat-o acum câteva zile şi a avut complicaţii“, spune şi Mariana Fărăoanu.
„În India au vaci sfinte, noi avem câini sfinţi“
Sterilizarea pare însă să devină cea mai blândă metodă de reducere a numărului câinilor fără stăpân de pe străzile Iaşiului. În urmă cu câteva zile, Comisia pentru Administraţie Publică din cadrul Camerei Deputaţilor şi-a dat acordul pentru eutanasierea maidanezilor, dar decizia finală urmează să fie luată în plenul Camerei.
Astfel, exterminarea animalelor ar rămâne la aprecierea Consiliului Local, şi s-ar face la două săptămâni de la ridicarea câinelui de pe stradă, dacă acesta nu este rev