Ţinut în spatele gratiilor de mai bine de o lună, Victor Ciocoiu, suspectul şpăgii de sute de milioane de lei vechi vehiculate pentru despăgubirile de la bulgari, pare a fi un afacerist de seamă. Bucureşteanul figurează în actele oficiale, potrivit www.vrajitorul.eu , drept afacerist de seamă. Totuşi, se pare că în ultima vreme afacerile ar fi mers mai degrabă prost pentru bărbatul acuzat că s-a lăudat că ar putea interveni pentru urgentarea procedurii de despăgubire.
Conform aceleiaşi surse, pe numele bărbatului ţinut după gratii de magistraţii Curţii de Apel Constanţa ar fi înscrisă o garanţie reală mobiliară pentru suma de 20.000 de euro. Foarte interesant, garanţia urmează să expire în mai puţin de-o săptămână, mai precis pe 14 aprilie. Surse apropiate cazului spun că nu este exclus ca motivul pentru care individul să fi solicitat mita de sute de milioane de lei vechi ar fi fost acela de a-şi lichida datoria. Victor Ciocoiu a fost arestat pe data de 1 martie 2011, după ce reprezentanţii Serviciului Anticorupţie Constanţa al Direcţiei Generale Anticorupţie au anunţat prinderea sa în flagrant, în timp ce individul primea suma de 65.000 de lei de la o femeie căreia îi promisese, în schimbul banilor, să urgenteze procedura de acordare a despăgubirilor pentru persoanele strămutate din statul bulgar.
Are firmă de imobiliare
Prins cu mâţa în sac, Ciocoiu a căzut. Dar nu singur. Alături de bucureştean au fost trimişi în judecată pentru a răspunde penal pentru faptele lor şeful Postului de Poliţie Oltina, agentul şef Adrian Dragomir, un avocat din Baroul Dolj, Stelian Duţă, şi un „civil", Nicolae Anton. Foarte interesant, potrivit site-ului www.vrajitorul.eu, numele lui Victor Ciocoiu apare în firma Vic Imob SRL Bucureşti, înfiinţată în anul 2003. În prezent, domeniul principal de activitate al societăţii este reprezentat de „agenţii imobiliare". Pot