Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihaela Rădulescu: "Nu am supărări, dar am memoria bună"

Publicat in Jurnalul, duminică 10 aprilie 2011 ·

Vedeta tv nu-i uită pe cei care au avut momentele lor de lipsă de respect faţă de ea şi de familia ei, dar acest fapt nu activează, sub nici o formă, vreo dorinţă de răzbunare din partea ei. Rădulescu s-a despărţit de echipa ei de la "Duminica în familie", pregăteşte un volum inedit pe care-l va lansa la următorul târg de carte şi pleacă în vacanţa de Paşti cu Ayan şi Elan. Mărturiseşte că nu există nimic care să o determine să se întoarcă definitiv în România, că nu-şi va scrie niciodată memoriile şi se abţine să comenteze scandalurile momentului, Pepe-Oana, Iri-Moni, "căci consecinţele de a-ţi exprima cinstit un punct de vedere pot dăuna grav sănătăţii, în România". Mihaela Rădulescu a filmat în aceste zile, pentru Antena 1, două emisiuni de sărbătoare care se vor difuza de Paşti, având-o ca producător pe Dana Mladin.

Jurnalul Naţional: După mulţi ani, filmezi pentru Antena 1 cu altcineva decât cu producătoarea Corina Voicu. De ce nu mai faci echipă cu ea şi cu echipa ta dintotdeauna?

Mihaela Rădulescu: E prima dată când au plecat ei în altă direcţie, nu eu. Au ales alt post de televiziune şi oricât ne-am dorit reciproc să lucrăm mai departe, a trebuit să refuz ofertele lor şi ale altora, din unicul motiv căruia îi sunt consecventă - nu mai pot să mă angajez în nici un proiect permanent, pentru că locuiesc cu fiul meu în altă ţară, unde el merge la şcoală şi nu-l pot lăsa de izbelişte. Fug rar de lângă el, doar pentru o zi-două, ca să mă ocup fie de vreo filmare, fie de magazinele mele, fie de vreun eveniment caritabil sau unul social, la care sunt solicitată ca MC.

Ai filmat cu Dana Mladin pentru două emisiuni de sărbătoare care se vor difuza de Paşti. Ce momente speciale vor descoperi telespectatorii, dacă se vor uita la ele?

Vor descoperi o emisiune bine gândită, performant filmată şi cu invitaţi din liga cea mai valoroasă. Mi-a f

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum o ora
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, prelungită în România!

Ziua Constanta acum 40 minute
Proiectul adoptat de Camera Deputaților prevede plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze naturale până la 31 martie 2025, stabilind reguli clare pentru prețurile finale și obligații pentru producătorii de gaze naturale. Plenul Camerei Depu

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului

News.ro acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat noul Parlament vineri, 20 decembrie 2024, la ora 14:00, la Palatul Parlamentului, în urma alegerilor legislative din 1 decembrie. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, decretul privind convo

Consiliul Concurenţei analizează preluarea Telekom Romania Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active ale companiei de către Digi România

News.ro acum 50 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţiile prin care Vodafone România intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications, iar Digi România SA va prelua anumite active ale aceleiaşi companii. ”Consiliul Concurenţei analizează t

DNSC lansează un avertisment în legătură cu mesajele care oferă "job-uri online"

Wall-Street.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează în legătură cu mesajele de tip SMS sau venite pe diverse aplicaţii de mesagerie (Whatsapp) care oferă "job-uri online" cu scopul de a colecta date sensibile de la utilizatori. "În ultimele

Ce au căutat românii pe Google în 2024? Sportul e pe primul loc! Cum arată topul celor mai populare subiecte

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ca de fiecare dată în decembrie, Google prezintă listele cu cele mai populare căutări ale românilor în anul care tocmai se încheie. Acestea indică subiectele și oamenii care au generat cel mai mare interes în căutări în România, cele mai populare ev

UPDATE - Autocar cu pasageri, implicat într-un accident rutier, în Timiş/ Şoferului i s-ar fi făcut rău în timpul mersului, el fiind declarat decedat/ Alte patru persoane, rănite - VIDEO

News.ro acum 44 minute
Un autocar în care se aflau 25 de persoane a fost implicat, miercuri, într-un accident rutier produs în judeţul Timiş, după ce şoferului i s-ar fi făcut rău la volan. Medicii au început manevrele de resuscitare asupra şoferului, însă la finalizarea

Procurorii cer arest preventiv pentru primarul din Crevedia. Florin Petre este acuzat de trafic de persoane

HotNews acum o ora
Primarul Florin Petre (PSD) urmează să fie dus miercuri în fața judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, după ce marți seară a fost reținut într-un dosar în care este acuzat de trafic de persoane, după ce a

Hellvig: În alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier propus românilor. Carevasăzică, oameni. Nu partide / Poate ar fi nimerit şi ca negocierile politice pentru formarea unei coaliţii să nu dureze la infinit

News.ro acum 2 ore
Fostul şef al SRI Eduard Hellvig, care a revenit recent în PNL, consideră că, în alegerile care vin, va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier care le va fi propus românilor. ”Carevasăzică, oameni. Nu partide”, subliniază el, argu

Dominic Fritz: USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern / Important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă reforme, nu intrăm în negociere cu linii roşii

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele USR Dominic Fritz a declarat, miercuri, că USR va face parte dintr-un guvern care îşi asumă reforme sau nu va face parte din guvern, el subliniind că important pentru USR este să fie o guvernare cu un premier care îşi asumă ref

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°