Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Flogging Molly şi recesiunea din SUA

Publicat in Jurnalul, duminică 10 aprilie 2011 ·

Al cincilea album de studio al grupului americano- irlandez este intitulat „Speed of Darknes” şi va apărea pe piaţă la sfârşitul lunii mai. Ceea ce înseamnă că fanii din România vor putea să-l cumpere cel târziu la 1 iulie când punk-rockerii vor cânta pe scena B’estfest 2011. Potrivit solistului Dave King, de această dată, cei de la Flogging Molly „nu au compus albumul pe care l-au dorit ci pe acela care trebuie”.

Ce înseamnă asta? Dacă King & Co ne-au obişnuit cu cântece optimiste, pline de viaţă şi de voie bună, pe noul album sunt mesaje de speranţă şI solidaritate în faţa recesiunii economice ce a cuprins întreaga lume. În piesa „Don’t Shut ‘Em Down”, desemnată să fie primul single, se vorbeşte despre situaţia economică mondială - în general şi despre cea din Irlanda şi Detroit (oraşul de reşedinţă al formaţiei) - în special, ambele fiind considerate dezastruoase. În continuare, iată ce spune Dave King: „Problemele din Detroit sunt teribile, iar populaţia a scăzut la mai puţin de 700.000 de oameni ºi se pleacă în conti­nuare. În Irlanda situaţia este foarte gravă, iar multe formaţii nu „riscă” şi nu vor să cânte acolo, dar noi trebuie mergem. În general, e multă mizerie în jurul nostru şi, sincer, nu am soluţii pentru problemele oamenilor, dar suntem alături de ei din tot sufletul şi vrem să se ştie asta!” Cea mai mare parte a noului album a fost scrisă în Detroit, oraşul în care s-a stabilit de mai bine de trei ani Briget Regan, violonista grupului Flogging Molly şi soţia solistului Dave King.

Al cincilea album de studio al grupului americano- irlandez este intitulat „Speed of Darknes” şi va apărea pe piaţă la sfârşitul lunii mai. Ceea ce înseamnă că fanii din România vor putea să-l cumpere cel târziu la 1 iulie când punk-rockerii vor cânta pe scena B’estfest 2011. Potrivit solistului Dave King, de această dată, cei de la Flogging Molly „nu au co

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Obiceiuri și tradiții de Înălţarea Domnului

Ziua Constanta acum 43 minute
Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâ

"Gladiator 2" - Primele imagini cu Paul Mescal în costum de războinic roman pe platoul de filmare

News.ro acum o ora
Primele imagini cu actorul irlandez Paul Mescal pe platoul de filmare al peliculei "Gladiator 2", în care joacă rolul principal, au fost publicate, marţi, de Daily Mail. El apare pentru prima dată în costumul lui Lucius, copilul din primul film. Fot

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 26 minute
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum o ora
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Cod galben de inundaţii după ploile din ultimele zile în Sibiu şi Braşov

Mediafax acum 2 ore
Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 10 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Școlile din România ar putea fi dotate cu „săli de detenție”. Cum vor fi pedepsiți elevii care deranjează orele

Adevarul acum o ora
Elevii care deranjează orele ar putea fi reținuți într-o sală special desemnată pentru această activitate, sub supravegherea unui profesor sau a unui cadru didactic auxiliar, este propunerea din proiectul de Statut al Elevului 2024, pus în consultar

Norvegia a descoperit cel mai mare zăcământ de metale rare din Europa

News.ro acum 2 ore
Firma minieră Rare Earths Norway spune că a descoperit cel mai mare zăcământ dovedit din Europa de elemente foarte apreciate de pământuri rare, reflectând poate un moment de cotitură atât pentru ţara nordică, cât şi pentru regiune, transmite CNBC. U

Liderii G7 sunt aproape de un acord pentru a oferi Ucrainei 50 de miliarde de dolari folosind profiturile activelor ruseşti îngheţate

Mediafax acum o ora
Detaliile tehnice ale unui acord vor fi finalizate după un summit al liderilor G7 care va avea loc în Italia în această săptămână, ceea ce înseamnă că ar putea trece ceva timp până la încheierea unui acord final, a declarat oficialul francez, care a

Prețurile mari pe litoralul românesc. Cât costă un pahar de BERE rece și un sezlong pe plajă în acest sezon estival

Gandul acum 50 minute
Zilele caniculare din ultima vreme își fac pe mulți dintre români să „dea o fugă” la Mare pentru câteva clipe de relaxare pe litoralul Mării Negre, unde temperturile sunt ceva mai mici față de restul țării. Totuși, dacă alegeți să vă petreceți vacan

Vremea

București
acum

25°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

25°
joi

20°/25°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°