Două sintagme mă enervează destul de tare: Romania profundă și România reală. Ambele sunt ficţiuni ale unei elite intelectuale care nu-şi poate realiza menirea. Nu știe, nu poate sau nu încearcă, fiind cuprinsă de propria contemplare sau de bătălia de legitimare a unor găşti care monopolizează, alături de politicieni, instituțiile culturale și bugetul din patru în patru ani.
România reală: samba si, trabajo no!
Despre ceea ce unii numesc România profundă vreau să scriu în alt loc. Acum, ocazionat de un sondaj de opinie despre mondenităţi, vreau să vorbesc despre România reală. O sintagmă folosită de cele mai multe ori ideologic. Vorbitorul vrea, de cele mai multe ori, să spună că el a descoperit ceva ce nu înțeleg ceilalţi, o Românie care nu este ca şi cea pe care o laudă sau o simpatizează ceilalţi. De regulă, se spune că România reală este un teritoriu al suferinţei şi aici vorbitorul nu greseşte prea tare. Marea masă a locuitorilor din România, adică vreo 80% dintre români, nu o duc bine, nu sunt mulţumiţi de viaţa lor. Se plâng că nu au destui bani, vor să plece în străinatate, nu ştiu ce vor face copiii lor în viitor şi asta le dă un sentiment de teribilă nesiguranţă. Majoritatea dintre cei 80% nici măcar nu caută soluţii pentru a iesi din situatia în care se află. Unii se află în imposibilitatea de a găsi un loc de muncă, de a ieşi din cercul vicios al sărăciei şi excluderii, dar, cu siguranţă, că nu toți sunt în această situație. Sunt în acest moment peste zece mii de locuri la Agențiile de Ocupare a Forței de Muncă pe care nu le vrea nimeni pentru că este vorba de parchetari, zidari, portari şi alte meserii. Mai sunt zeci de locuri de muncă de zilieri în economia gri sau în agricultură, dar acestea nu prea sunt tentante. De ce? Simplu! Nu se câştigă destul de bine și nu sunt munci uşoare. Mai simplu este să visezi la cai verzii de p
