Acum 60 de ani, cele mai sărace ţări din Europa se situau în răsăritul şi sudul continentului, lor adăugându-li-se şi cele ce pierduseră recent războiul. Diferenţele rămâneau însă considerabile: faţă de români şi albanezi, ce se situa la nivelul cel mai de jos al sărăciei, locuitorii Germaniei, Austriei, Italiei, Cehoslovaciei şi Uniunii Sovietice aveau o putere de cumpărare de 3-4 ori mai mare, iar cei din Ungaria, Polonia, Grecia şi ţările iberice de 2-2,5 ori.

Acoperind practic toată perioada comunistă şi post-comunistă, evoluţia până în 2009 a puterii de cumpărare* din cele mai sărace ţări în 1950 are relevanţă, nu doar economică şi politică, ci şi civilizaţională. Produs intern brut/locuitor 1950 - 2008 (click pentru a mari)

Încă din primul deceniu după 1950, puterea de cumpărare se diferenţiază mai accentuat: în timp ce ţările care pierduseră războiul se angajează într-un înalt ritm de creştere a prosperităţii, ţările comuniste înregistrează împreună cu cele sudice (Portugalia, Spania şi Grecia) o creştere ceva mai lentă. Anii ’60 înregistrează menţinerea unei ritm înalt de creştere în ţările dezvoltate (Germania, Austria, Italia), un boom al ieşirii din sărăcie în ţările sudice şi continuarea trendului modest în ţările comuniste.

În anii ’70 devine foarte vizibilă diferenţa de evoluţie a puterii de cumpărare între ţările economiei de piaţă şi cele comuniste: în timp ce primele contină să înregistreze o dinamică robustă, ultimele au o evoluţie lentă şi foarte omogenă. Se remarcă Cehoslovacia, care plecând în 1950 cu premise comparabile economiilor dezvoltate, s-a aliniat nivelului mediocru al ţărilor frăţeşti. În mod excepţional şi România cunoaşte un progres ceva mai accentuat în această perioadă, pe care însă avea să-l plătească scump în deceniile viitoare.

Anii ’80 adâncesc diferenţa dintre ţările capitaliste şi cele comuniste. Prime