Una dintre cele mai vechi obiceiuri persane, aduse în prezent din timpuri imemorabile, este sărbătoarea Nowruz. Format din două cuvinte – „now”, care înseamnă, în farsi, „nou”, şi „ruz”, care se poate traduce ca fiind „ziuă” sau „timp” – deşi ad-literam cuvântul compus se poate traduce ca fiind „ziua nouă” – înţelesul obişnuit este acela de „An nou”.
Legenda spune că prima dată Nowruz a fost sărbătorit cu aproximativ 15 milenii în urmă, iar poetul naţional Ferdowsi, în lucrarea „Cartea Regilor”, lega evenimentul de mitul alungării iernii de regele Jamshid. Sărbătoarea înseamnă atât schimbarea anului (conform calendarului persan abia am intrat în anul 1390), cât şi primenirea anotimpurilor. Începe pe 21 martie, zi care coincide şi cu prima zi din Farvardin, conform calendarului solar islamic care considera că un an are 354 de zile. Ulterior, calendarul a fost modificat de către zoroastrieni prin intercalarea a încă 11 zile, ajungându-se astfel la „365 de zile, 5 ore şi o fracţiune”.
Dacă la începuturi Nowruz era sărbătorit cu mare fast – au rămas în istorie serbările organizate de Darius cel Mare în Persepolis – în prezent tradiţiile sunt mult mai simple. În primul rând, în fiecare casă se face curăţenie, gest ce semnifică renaşterea naturii. Aceeaşi semnificaţie are şi obiceiul de a planta câteva seminţe înainte cu două săptămâni de solstiţiul de primăvară, astfel ca Nowruz să găsească plantele abia răsărite. Alt obicei este acela al vizitelor reciproce, familiile de tineri vizitându-şi rudele şi prietenii mai în etate şi aşteptând, la rândul lor, venirea acestora în căminele lor. Sărbătoarea Anului Nou persan durează 12 zile, timp în care spectacolele şi cântecele tradiţionale sunt la mare cinste. În toată această perioadă de pe mese nu trebuie să lipsească verdeaţa, budinca din germeni de grâu, fructele usc
