Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce se-nchid spitalele

Publicat in Adevarul, duminică 10 aprilie 2011 ·

N-or fi suficiente fonduri, de acord. Dar şi acei bani puţini sunt gestionaţi iresponsabil de o gaşcă de incompetenţi. N-avem bani de feşe şi seringi, dar aruncăm cu suta de milioane de euro într-un sistem informatic pe cât de mare, pe atât de prost. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a cheltuit aceşti bani pentru implementarea Sistemului Informatic Unic Integrat, un instrument care ar fi trebuit să uşureze munca angajaţilor din casele judeţene şi, mai ales, să elimine frauda din Sănătate. Sistemul era absolut necesar. Însă Casa, această bancă a Sănătăţii româneşti, ştia din 2008 că sistemul are hibe, şi cu toate acestea a plătit. De ce? Acum trei ani, s-a semnat acceptanţa de funcţionare, ceea ce înseamnă că s-a dat OK-ul pe un sistem defect, pentru ca firmele integratoare să-şi primească banii. Nimeni nu a fost tras la răspundere până în acest moment. De ce? Reforma în Sănătate nu se face închizând spitalele, şi aşa insuficiente şi prost dotate. Ci gestionând eficient fondurile destinate sistemului medical.

Premierul Emil Boc declara ieri la Pro Tv că ministrul Sănătăţii este un brav erou că şi-a asumat oprobriul public aplicând reforma în Sănătate. Reforma a început cu închiderea a 67 de spitale. "Spitalele desfiinţate erau simple centre de triere. Cele care rămân, să poată face intervenţii cum trebuie", a declarat premierul. Deci spitalele în faţa cărora au murit oameni, spitalele care s-au desfiinţat condamnând bătrânii bolnavi şi femeile gravide să moară cu zile până ajung la o altă unitate, erau simple centre de triere.

«În spitalele care vor rămâne, vom avea garanţia salvării vieţilor»", a mai comentat Boc. Oferiţi dumneavoastră această garanţie, domnule Boc? Sistemul medical românesc este tranchilizat. Agentul tranchilizant este incompetenţa managerială, proasta gestiune a resurselor, numirea pe criterii politice a directorilor de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 4 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 9 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 6 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 10 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°