Islandezii au votat impotriva propunerii guvernului de a plati datoriile facute de o banca cu licenta emisa de autoritatile islandeze. Aceste datorii, 4 miliarde de euro cu totul, sunt catre Olanda si Marea Britanie. Aceste doua tari au acoperit datoriile Icesave catre deponenti care cautau o dobanda usor mai mare (5,75% pe an in loc de 3-5% la alte banci in perioada pre 2008), scrie Emil Stoica pe blogul Jeopardy.
Nu stiu cum arata acesti acesti deponenti, dar nu cred ca era vorba de rechini imobiliari, de fotbalisti mediocri sau de proprietari de cazinouri care s-ar fi multumit cu 5,75%.
Desigur, islandezii au beneficiat inainte de 2008: salariati bine platiti in Islanda (si nu in Olanda sau Marea Britanie), banii altora cu care islandezii s-au distrat: balonul imobiliar din Islanda a fost printre cele mai umflate: au beneficiat proprietarii, notarii, statul care incasa taxe si care le folosea in proiecte in Islanda etc. Balonul a explodat, iar alte tari au ramas cu gaura.
Dar chiar daca nu ar fi vorba de straini, statul, ca emitent al licentei tot are o responsabilitate: sa supervizeze, sa controleze, sa retraga licenta. Intr-o tara ce se considera dezvoltata si democratica, responsabilitatea autoritatilor este responsabilitatea votantilor. Nu poti sa beneficiezi atunci cand e bine si sa dai vina pe altii atunci cand e rau.
In definitiv, ce spune votul “nu”? Spune ca daca iti lasi banii la banca, s-ar putea sa-i pierzi. Pai daca exista riscul sa-i pierzi mai bine ii tii la ciorap, nu? Sau ceri dobanzi mult mai mari, nu 5,75%, ci 10% – 20%. Ca atare, bancile ori dispar, ori vor avea costuri mult prea mari pe care le vor transmite mai departe: fie ca e vorba de firme care vor sa investeasca sau de oameni care vor sa-si cumpere o casa sau o masina de spalat sau de un guvern care vrea sa-si acopere deficitul bugetar. Practic
