Prefectura Constanţa va demara procedurile de organizare a unui referendum pentru demiterea primarului din Cernavodă, potrivit unui comunicat de presă semnat de prefectul Constanţei, Claudiu Palaz.
În comunicat se arată că instituţia prefectului a luat act de Rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, emisă pe 7 februarie 2011 în dosarulprivind plângerea formulată de Mariana Mircea, primarul oraşului Cernavodă, împotriva unui grup de cetăţeni care au iniţiat la începutul anului 2009 campania de strângere de semnături în vederea organizării unui referendum pentru demiterea primarului.
"Întrucât justiţia a dispus neînceperea urmăririi penale în acest dosar, apreciind că niciuna dintre infracţiunile de care i-a acuzat Mariana Mircea pe Cadiu Marian, Costache Ioan, Costache Luminiţa şi Costache Nicolae Sorin nu se confirmă, demersul acestora este perfect legal. Mai mult, după cum se arată şi în rezoluţie, nu a rezultat niciun argument prin care să se adeverească faptul că aşa-zişii făptuitori au instigat pe cineva la ură pe temei de apartenenţă politică sau la alte atitudini negative în rândul cetăţenilor oraşului, prin urmare vom demara, conform legii, procedurile de organizare a referendumului pentru demiterea primarului Cernavodei", a precizat prefectul.
Prima încercare pentru un referendum care să ducă la demiterea primarului din Cernavodă a avut loc la începutul anului 2009. Iniţiativa a aparţinut unui grup de cetăţeni, care au strâns semnăturile necesare. Primarul i-a atacat pe aceştia în instanţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare publică.
Prefectura Constanţa va demara procedurile de organizare a unui referendum pentru demiterea primarului din Cernavodă, potrivit unui comunicat de presă semnat de prefectul Constanţei, Claudiu Palaz.
În comunicat se ara