Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu merg constănţenii la stomatolog

Publicat in Romania Libera, luni 11 aprilie 2011 · ·

Pacienţii se plâng de tarife, doctorii - de preţurile mari pentru dotarea cabinetelor.

Constănţenii ajung acum mai rar la dentist decât înainte de criza economică. Mulţi apelează la stomatolog mai ales în situaţii de urgenţe. În plină criză, „Stau de peste un an de zile cu lucrarea neterminată. Nu am banii necesari. Mă costă 1.400 de lei", ne-a spus o constănţeancă. „Costurile nu sunt mari, sunt sub cele europene, dar puterea de cumpărare a scăzut", spune prof. univ. dr Corneliu Amariei, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul Universităţii „Ovidius".

Cei care termină facultatea spun că începutul carierei este mai greoi şi asta din cauza costurilor foarte mari pe care le implică deschiderea unui cabinet medical. Dr Adrian Alexandru Chiţoi este unul dintre tinerii medici dentişti din Constanţa. El spune că a început să profeseze din anul II de facultate, la început la stagiile de practică pe pacienţi, apoi în propriul cabinet, pe care şi l-a deschis la câteva luni de la absolvire. Deşi investiţia într-un cabinet dentar poate ajunge la câteva zeci de mii de euro, dr Chiţoi nu se vede făcând altceva şi speră ca-n câţiva ani să amortizeze investiţia făcută. Medicul a declarat că într-un cabinet dentar este nevoie de foarte multă aparatură şi desigur, toate costă.

Spre exemplu, o lampă de albire costă în jur de 1.200 de euro, o lampă foto - 500 de euro, un sistem de obturare radiculară- 1.500 de euro, o cameră intraorală - 600 de euro, un autoclav pentru sterilizare - 4.000 de euro. Cel mai mult costă unitul dentar (aparat format dintr-un motor electric de şlefuit, la care se adaugă o serie de anexe), al cărui preţ porneşte de la 4.000 de euro şi poate ajunge la câteva zeci de mii de euro. „În concluzie, fără 20.000 de euro ca investiţie iniţială pentru aparatură, instrumentar, materiale şi amenajarea cabinetului, nu cred că putem vorbi de me

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România preia comanda unei grupări navale NATO până la finalul anului. Unde își desfășoară misiunea

Ziare.com acum 45 minute
România va prelua până la finalul anului comanda unei grupări navale NATO. Pentru a doua oară în patru ani, comanda SNMCMG-2 va fi preluată de Forţele Navale Române, au anunțat acestea miercuri, 19 iunie. Misiunea desfășurată vizează lupta contra mi

Ilfov: Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti / A plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns

News.ro acum o ora
O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns. ”Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov caută o minoră în vârstă de 12 ani, din oraşul Bragadi

Coduri galben şi portocaliu de caniculă în România. Temperaturi de până la 37 de grade şi nopţi tropicale

Mediafax acum o ora
Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. În nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 2 ore
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Andrei Pitiș vine la Update GO4IT #2. Podcastul apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro

Gandul acum 37 minute
Andrei Pitiș vine la episodul doi al podcastului „Update Go4it”. Emisiunea apare miercuri, 19 iunie, ora 12:00, pe YouTube Go4itro. Andrei Pitiș este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din sectorul IT local. De asemenea, el este un antreprenor de

Publicitatea la ţigări electronice, inclusiv de tip Vape şi dispozitive cu tutun încălzit, interzisă

Pagina de media acum o ora
Foto: Pexels Deputaţii au adoptat proiectul legislativ care interzice publicitatea la ţigarete electronice, inclusiv a celor de tip Vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit. Legea merge la promulgare, anunţă News.ro. Publicitate „Se inte

Studiu: Românii sunt tot mai interesaţi să cumpere o locuinţă

Mediafax acum o ora
Intenţia de a cumpăra o locuinţă în următoarele 12 luni este aproape de nivelurile din perioada 2006-2008, conform unei analize recente Colliers bazată pe datele Eurostat pentru piaţa imobiliară din România. Aceasta arată o revenire semnificativă a

Motociclism: Accident teribil la Honda Junior Cup, în Brazilia. Un pilot în vârstă de doar nouă ani a murit

News.ro acum 2 ore
Un pilot argentinian de motociclism, în vârstă de doar nouă ani, a murit după ce a suferit răni grave într-un accident în timpul unei sesiuni de antrenament la o competiţie de juniori din Brazilia, relatează BBC. Lorenzo Somaschini concura vineri în

Prognoză meteo specială pentru Capitală: 38 de grade şi disconfort termic accentuat

Mediafax acum o ora
Meteorologii anunţă în prognoza specială pentru Bucureşti, valabilă miercuri şi joi, între 36 şi 38 de grade. Indicele temperatură umezeală va depăşi pragul critic.

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

29°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°