Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Telegraf Harta de zgomot a Constanţei a fost finalizată

Publicat in Ziua Constanta, luni 11 aprilie 2011 ·

Zona Portului Constanţa este cea mai poluată zonă a oraşului din punct de vedere fonic. Aceasta este concluzia hărţii de poluare fonică a municipiului Constanţa, finalizată de Primăria Constanţa. „După zona portuară, în topul poluării fonice sunt principalele artere rutiere din municipiul Constanţa. Vorbim aici de bulevardele Tomis, Mamaia, Lăpuşneanu, Aurel Vlaicu sau strada Soveja. Există şi zone unde nivelul de poluare fonică este foarte scăzut, mai ales zonele unde sunt parcuri. Cartierul Faleză Nord face şi el parte din categoria zonelor cu un nivel redus al decibelilor", a declarat directorul executiv al Direcţiei Programe şi Dezvoltare din cadrul Primăriei Constanţa, Ani Merlă. Ea a precizat că întocmirea hărţii de zgomot a municipiului Constanţa a fost obligatorie, alături de alte hărţi de zgomot de aglomerări urbane, fiind una din condiţiile de aderare a României la Uniunea Europeană. În urma realizării acestei hărţi a poluării fonice au fost punctate şi o serie de măsuri ce vor trebui luate pentru a putea limita nivelul de zgomot, ţinându-se cont şi de faptul că suntem un oraş turistic. „Primul lucru care se poate face în prezent este folosirea ferestrelor cu izolare fonică. În următoarea perioadă va trebui însă să gândim şi alte modalităţi de limitare a zgomotului. Una dintre acestea ar fi restricţia autovehiculelor în anumite zone. Şi putem vorbi aici de Zona Peninsulară, unde, cel mai probabil, maşinile nu vor mai avea voie să intre, fiind destinată doar traficului pietonal. Putem vorbi apoi de limitarea vitezei pe anumite zone, până la 30 de kilometri la oră. O altă măsură se referă la încurajarea şi creşterea frecvenţei folosirii transportului public. În prezent sunt foarte multe maşini, iar în perioada sezonului estival numărul acestora se dublează. Toate acestea sunt măsuri care vor fi atent analizate de administraţia publică locală", a spus An

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 34 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum o ora
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 5 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 10 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 8 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 9 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Vremea

București
acum

24°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°