Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filofteia, iubitoarea de Dumnezeu

Publicat in Jurnalul, luni 11 aprilie 2011 ·

În calendarul ortodox, la 7 decembrie este prăznuită Sfânta Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte se găsesc la Curtea de Argeş de mai bine de 600 de ani.

S-a născut în jurul anului 1206, în oraşul Târnovo, pe atunci capitala imperiului româno-bulgar. Se spune că mama sa ar fi fost o femeie evlavioasă, româncă din sudul Dunării. De altfel, numele pe care l-a dat fiicei sale, Filofteia, are semnificaţie aparte: "Iubitoare de Dumnezeu". Femeia a murit de tânără, lăsând-o pe Filofteia orfană la o vârstă fragedă. Rămasă doar cu tatăl său, bărbatul a decis să se căsăto­rească pentru a face faţă mai uşor greutăţilor. Din păcate, noua soţie nu era un om al rugăciunii şi al milosteniei. Mama vitregă avea multă ură împotriva copilei, mai ales când micuţa se ducea la bise­rică. O persecuta pe Filofteia, supunând-o la fel de fel de munci grele şi, în acelaşi timp, îl învrăjbea pe tatăl fetei împotriva propriului copil. Una dintre îndatoririle Filofteiei era să-i ducă tatălui său merinde la câmp. Nu putea trece însă nepăsătoare pe lângă oamenii sărmani, cărora le dădea din mâncarea pregătită pentru părintele său. Toate vorbele de ocară, bătăile şi muncile la care o puneau părinţii n-au putut s-o abată pe Filofteia de la virtuţile care îi împodobeau sufletul. Într-una din zile, tatăl său a urmărit-o, să vadă ce face cu mâncarea pe care trebuia să i-o aducă la câmp. Văzând că o dădea săracilor, s-a înfuriat atât de tare, încât a scos securea pe care o purta la brâu şi a aruncat-o asupra fetei. A rănit-o atât de grav, încât copila de 12 ani a murit.

Îngrozit de ceea ce făcuse, acesta a încercat să-i ridice trupul spre a-l înmormânta, dar micuţa se îngreunase aşa de tare, încât nimeni nu a mai putut să-l ridice. Atunci, tatăl copilei a alergat înfricoşat la arhiepiscopul Cetăţii Târnovo, istorisindu-i toate cele întâmplate.

Împreună cu mai-marii cetăţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum 25 minute
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum o ora
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 2 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum o ora
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 2 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Un nou atac al Rusiei asupra orașului Harkov. Un mort și doi răniți, în urma loviturilor, conform guvernatorului regiunii

Ziare.com acum 34 minute
O persoană a murit şi două au fost rănite într-un atac rusesc desfăşurat în cursul nopţii asupra oraşului Harkov, a declarat luni guvernatorul acestei regiuni din nord-estul Ucrainei, aflată de câteva săptămâni sub o nouă ofensivă din partea Moscove

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

Oficial de la MAE! Dele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetățenia română

Ziua Constanta acum 57 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), precizează că, duminică, 2 iunie 2024, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste, au fost informaţi de către autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele tr

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

VIDEO Jucătorul momentului, în sferturi la Roland Garros 2024 - Aproape de locul 1 ATP

HotNews acum 35 minute
Jannik Sinner, unul dintre marii favoriți la câștigarea Roland Garros 2024, a obținut calificarea în sferturi. Italianul l-a învins pe Corentin Moutet și este foarte aproape de a urca în premieră pe prima poziție a clasamentului ATP. Jannik SinnerFo

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/26°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°