Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorizaţie de construire emisă de Mazăre într-o zi Balconul familiei Chiriac, acuzat de ilegalitate (document)

Publicat in Ziua Constanta, luni 11 aprilie 2011 ·

Locatarii din Asociaţia de Proprietari 648, de pe strada Făgetului, acuză că vecinii lor, Elena şi Gheorghe Chiriac, au făcut un balcon fără să respecte autorizaţia de construire eliberată de Primăria Constanţa.

Mai mult decât atât, oamenii reclamă şi că actul administrativ a fost eliberat în baze nu tocmai legale. Exasperaţi, au trimis adrese către direcţiile Corp Control, Urbanism şi Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanţa şi, în curând, vor deschide şi o acţiune în instanţă pentru anularea Autorizaţiei de Construire nr. 1745 din 26.10.2010, act semnat de însuşi primarul Radu Ştefan Mazăre. Actul administrativ autorizează executarea lucrărilor de construire pentru amenajări interioare apartament fără afectarea gurilor de aerisire, construire şi închidere balcon la parter la limita trotuarului de gardă, fără acces la exterior. Numai că vecinii spun că pentru autorizarea lucrării era nevoie şi de acordul lor. Care nu a fost obţinut.

„Acordul pentru executarea lucrării a fost luat doar de la opt proprietari (din 60), prin inducerea lor în eroare, menţionându-se doar extinderea balconului la bucătărie şi trecându-se sub tăcere extinderea dormitorului, cum de fapt s-a procedat. Există proprietari care nu şi-au dat acordul. În acest caz, nu se putea proceda la emiterea autorizaţiei, întrucât se ocupa prin construire terenul aferent trotuarului de gardă al blocului, teren care este proprietatea tuturor deţinătorilor de apartamente din bloc în cota parte-indiviză", se spune în adresa trimisă de Asociaţia de Proprietari către direcţiile din Primărie. Articolul 14 din legea 230/2007 spune că niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalţi proprietari din condominiu. Proprietarii supăraţi mai spun că „nu se respectă HCLM 51/30.03.2010, întrucât aspectul exterior al aşa-zisului balcon deja edi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 47 minute
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum o ora
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum 2 ore
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 2 ore
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Neamţ: 13 persoane, arestate preventiv după ce ar fi vândut droguri unor consumatori din judeţ, inclusiv minori/ Unul dintre suspecţi, cercetat şi pentru viol în formă continuată

News.ro acum 37 minute
Treisprezece persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri, într-un dosar instrumentat de poliţiştii şi procurorii DIICOT Neamţ, după ce ar fi oferit gratuit şi ar fi vândut diferite droguri unor consumatori din judeţ, inclusiv minori

Cristian Mustaţă, BCR: Anul trecut am avut peste 1 mil. de produse achiziţionate prin George 100% digital. Recent am introdus un modul de analiză a cheltuielilor şi doar într-o lună vedem sute de mii de utilizatori care urmăresc evoluţia cheltuielilor, sparte pe diferite categorii

Mediafax acum 33 minute
Anul trecut aplicaţia BCR, George, a avut peste 1 milion de produse achiziţionate 100% digital, în timp ce noua funcţionalitate introdusă recent, un modul de analiză a cheltuielilor, a stârnit interesul a sute de mii de utilizatori într-o lună, a sp

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 3 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 3 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°