Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aleşii vor juca fotbal în Ungaria

Publicat in Jurnalul, luni 11 aprilie 2011 ·

20 de parlamentari vor pleca la începutul lunii iulie în Ungaria să joace fotbal. La competiţia sportivă organizată de Parlamentul Ungariei în perioada 8 – 12 iunie vor participa echipele de fotbal ale parlamentelor din Belgia, Croaţia, Germania, Italia, Polonia, România, Spania şI Ungaria. Pentru această deplasare externă parlamentarii români vor avea transportul aerian şI cazarea asigurate, vor primi diurnă şI un avans de 50% cu decontare ulterioară. Dacă aleşii vor pleca cu avionul, pentru cei trei membri ai staff-ului tehnic care îi vor însoţI a fost pregătit un microbuz din parcul auto al Camerei Deputaţilor. Vor primi însă şI ei diurnă şI le va fi asigurată cazarea.

În timp ce unii îşI pregătesc bagajele pentru un meci de fotbal în Ungaria, pesedistul Bogdan Niculescu Duvăz a fost desemnat să plece în Cambodgia. Acolo vor avea loc reuniunea Comisiei pentru cooperare şI dezvoltare şI reuniunea reţelei parlamentare a luptei împotriva HIV/SIDA a Adunării Parlamentare a Francofoniei. Pe lângă transport, cazare şI diurnă, Camera Deputaţilor îi va plăti deputatului PSD şI vaccinul împotriva febrei tifoide şI a comprimatele anti-malarie, precum şi taxa de viză pentru Cambodgia.

20 de parlamentari vor pleca la începutul lunii iulie în Ungaria să joace fotbal. La competiţia sportivă organizată de Parlamentul Ungariei în perioada 8 – 12 iunie vor participa echipele de fotbal ale parlamentelor din Belgia, Croaţia, Germania, Italia, Polonia, România, Spania şI Ungaria. Pentru această deplasare externă parlamentarii români vor avea transportul aerian şI cazarea asigurate, vor primi diurnă şI un avans de 50% cu decontare ulterioară. Dacă aleşii vor pleca cu avionul, pentru cei trei membri ai staff-ului tehnic care îi vor însoţI a fost pregătit un microbuz din parcul auto al Camerei Deputaţilor. Vor primi însă şI ei diurnă şI le va fi asigurată cazarea.

În

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 8 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 5 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 6 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Horoscop sâmbătă, 15 iunie. Zodia care are tendința de a arunca banii pe fereastră

Adevarul acum 7 ore
Pentru sâmbătă, 15 iunie, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. O zodie este sfătuită să nu amestece viața amoroasă cu afacerile, în timp ce un nativ se simt expus din punct de vedere financ

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 11 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

Curtea Penală Internaţională ar fi investigat noi crime de război ruseşti

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unor surse familiarizate cu cazul, adunate de Reuters, ancheta examinează atacurile asupra infrastructurii care au pus în pericol vieţi prin întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă, tăierea conexiunilor cu echipele de intervenţ

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°