Tonul laconic al telegramelor WikiLeaks publicate de presa românească zilele trecute semnalează mai ales scepticismul diplomaţilor americani cu privire la reformarea rapidă a ţării - spre deosebire de începutul anilor 1990, când destui dintre ei sperau ca drumul României către modernizare să fie unul scurt. Dar partenerii lor de dialog de acum două decenii fie au dispărut, fie au căzut la pace cu oligarhii, astfel că discuţiile purtate de-acum cu personaje machiavelice gen Bogdan Chirieac şi Cozmin Guşă nu vor fi condus decât la rezerve şi mai mari în privinţa capacităţii ţării de a scăpa de morbul duplicitarismului.

Diplomaţii americani care obişnuiesc să călătorească mai mult prin ţară vor şti că există destui români cu însuşiri care în SUA le-ar garanta o viaţă prosperă. Este vorba de oameni independenţi, cu obiective bine definite, orientaţi către profesionalism şi excelenţă, care performează cel mai bine atunci când statul le dă suficientă liberate de mişca-re pentru a-şi putea dezvolta aptitudinile.

Americanii continuă să fie o naţiune dedicată valorilor familiei, iar religia ocupă un loc important în viaţa lor - pe când în UE 27 românii sunt cei care se demonstrează a fi, potrivit eurobarometrelor ultimilor ani, adepţii aceloraşi valori. Acest aspect explică, în bună parte, motivul pentru care şocul cultural al emigrantului român ajuns în SUA este deseori mai redus decât cel al românului plecat să-şi încerce norocul în Europa Occidentală.

În România zilelor noastre, ierarhia privilegiilor şi concentrarea de putere câştigă din ce în ce mai mult teren. Fenomenul - deşi a marcat Europa preponderent în trecut, vezi perioadele absolutismului monarhic şi comunismului - este, din nefericire, încă departe de dispariţie, fiind unul care însoţeşte, astăzi, social-democraţia atât timp cât se demonstrează în interesul şi beneficiul direct al influentel