Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Legea antivoal": Franţa a devenit astăzi a doua ţară europeană care interzice şi pedepseşte acoperirea feţei în public

Publicat in Gandul, luni 11 aprilie 2011 ·

Legea care interzice purtarea vălului islamic în toate locurile publice a intrat în vigoare, luni, în Franţa - a doua ţară europeană care aplică o interdicţie de acest fel, după Belgia. Proiectul de lege care reglementează portul vălului musulman de către femei în spaţiile publice de pe teritoriul francez a fost adoptat de Parlament la sfârşitul anului trecut (11 octombrie 2010), după "mai multe dezbateri furtunoase", scrie Le Monde. Potrivit publicaţiei franceze, legea ar viza cel puţin două mii de femei într-o ţară care numără, potrivit ultimelor estimări, între patru şi şase milioane de persoane de "tradiţie musulmană".

150 de euro e contravaloarea amenzii pe care o pot primi femeile care îşi ascund faţa, fie cu un văl, fie cu orice alt articol de îmbrăcăminte care le acoperă chipul. Poliţia nu are dreptul să dea jos vălul unor persoane recalcitrante, dar e îndreptăţită să aplice amenzi sau trimiteri la "cursuri de cetăţenie". Cei care obligă o femeie să poarte burqa sau niqabul riscă un an în închisoare şi 30.000 de euro amendă, penalităţi dublate dacă persoana constrânsă e încă minoră.

Legea intră în vigoare cu un an înainte de prezidenţialele din 2012, într-un moment când situaţia comunităţii musulmane a devenit una dintre temele majore de discuţie pentru politicienii francezi, pe fondul ascensiunii Frontului Naţional, partid de extremă dreapta. În iunie 2009, Nicolas Sarkozy a declarat că burqa "nu este binevenită pe teritoriul republicii". Liderul francez nu s-a sfiit să declare atunci că percepe burqa ca pe un "semn de sclavie", şi nu ca pe "o problemă religioasă." Interdicţia a cauzat mari controverse în Franţa, unde 10% din cei 62 de milioane de locuitori sunt musulmani. Mulţi membri ai comunităţii musulmane se opun acestei legi, care e echivalată de opozanţi cu stigmatizarea unei întregi comunităţi. Cu toate acestea, Consiliul Francez al

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 Franța a învins Austria în urma unui autogol (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al primei etape din grupa D a Campionatului European de fotbal din Germania, Franța a întâlnit Austria la Dusseldorf, de care a dispus cu 1-0 (1-0). Partida a fost decisă de autogolul lui Wober (min. 38). Cum în prima partidă Oland

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 3 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 4 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Emisiunile zilei de marţi, 18 iunie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 11 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 3 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 3 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 12 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

23°/35°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

17°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°
vin.

21°/37°