Cuviosul Paisie de la Neamţ a fost unul dintre cei mai mari stareţi pe care i-a avut monahismul românesc.
S-a născut la 21 decembrie 1722, în Poltava, din părinţi foarte evlavioşi. Tatăl său era preot la catedrala oraşului. În această casă binecuvântată, Petru era al unsprezecelea copil din cei doisprezece fraţi. Rămânând orfan de tată, este dat de mama sa la studii, la Academia Movileană din Kiev, în anul 1735. După patru ani de studii, sufletul său este atras de nevoinţa călugărească. În toamna anului 1739, când avea doar 17 ani, Petru porneşte în căutarea unei mănăstiri şi a unui duhovnic bun. Timp de 7 ani rătăceşte în mai multe schituri şi mănăstiri, printre care şi Lavra Pecersca. În Mănăstirea Medvedeschi este făcut rasofor cu numele de Platon. Negăsind odihnă şi linişte duhovnicească în mănăstirile ucrainene, rasoforul Platon, îndemnat de Duhul Sfânt, trece în Moldova în anul 1745. Aici se nevoiau nu puţini călugări maloruşi. Platon se stabileşte la Schitul Trestieni – Râmnicu-Sărat. Apoi se mută la Schitul Cârnul, pe apa Buzăului, unde se afla şi pustnicul Onufrie. În vara anului 1746, pleacă la Athos şi trăieşte un timp în singurătate, în preajma Mănăstirii Pantocrator. Hotărâtoare pentru el a fost întâlnirea cu Stareţul Vasile de la Poiana Mărului, un mare isihast al vremii sale. Stareţul Vasile, un sfânt şi el, cum avea să constate biserica cercetându-i viaţa după două sute de ani, l-a însoţit pe Platon la Muntele Athos. Cuviosul Vasile l-a schimnicit cu numele de Paisie. Schimnicia este trăirea într-un loc mai izolat, în asceză aspră, autoimpusă. Atât de mult a sporit părintele Paisie în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în înţelepciunea duhovnicească încât a atras în jurul său 64 de călugări ucenici. Dar cum la Mănăstirea Pantocrator din Athos nu aveau chilii suficiente, au venit cu toţii la Iaşi. Mitropolitul de atunci al Modovei, Gavri
