E foarte frumos ce a spus Vasile Blaga la depunerea candidaturii. PD-L "are nevoie de o rupere de ritm, e timpul sa alegem un presedinte care sa recastige increderea electoratului". Te-ai fi asteptat sa vina alaturi de un palc de razesi prospeti, cu crucea in frunte, cum le sta bine urmasilor lui Traian, ca moartea e crestina, si cand colo, ce sa vezi?
O haita de "gruppie", formata din frustrari groaznice. Sorin Frunzaverde, care ar fi putut sa deschida lista PD-L pentru europarlamentare dar n-a fost sa fie, n-a devenit sef al diplomatiei sub Emil Boc (neadmiterea in Schengen l-a facut sa constate cu ciuda falimentul politicii externe, de cand astepta sa se manifeste!), n-a apucat nici Apararea, motiv pentru care-l priveste pe Gabi Oprea ca pe o durere de dinti.
Cristian Boureanu, un etern nemangaiat pentru ca nu a fost inclus in garniturile guvernamentale, fiind preferati Gh. Pogea si (cumplita lovitura) Sebastian Vladescu. Si Radu Berceanu, care l-ar beli pe premier daca ar putea, deoarece a fost indepartat de la Transporturi fara sa i se aduca vreo vina in afara faptului ca n-a facut nimic. Decat sa devina si mai bogat. Sufleteste.
Cel mai vocal, ca de obicei, a fost acesta din urma. Nu si inteligent. De fapt, cele debitate in trei minute ar face de rusine un licean calificat in faza pe judet la un concurs de debates: "Cu Emil Boc ca premier si presedinte am cam vazut ce se poate face", a spus Berceanu, explicand apoi ca daca in fruntea Guvernului ar fi stat alta persoana decat numarul unu din partid, populatia ar fi inteles mai bine de ce se iau anumite masuri.
Tot el a declarat apoi ca Boc ar trebui sa ramana in fruntea Executivului pana la finele anului, astfel incat efectul pozitiv al reformelor sa se resfranga acestui Cabinet. Plus doua rautati pe care le consider acte ratate: "unii se pozitioneaza acolo unde cre
