Sa te ascunzi macar pentru cateva minute de lumea dezlantuita. Sa-ti creezi un loc in care sa te regasesti, sa-ti deschizi neobservata de nimeni cutia cu amintiri ale "zapezilor de alta data", sa-ti permiti nebunia de a da muzica mai tare, de a dansa Salsa, de a vopsi un perete in vreo culoare a sufletului.
Vriginia Woolf spunea ca daca vrea sa scrie fictiune, "o femeie trebuie sa aiba bani si o camera a ei" (O camera). Spatiul propriu al femeilor a fost de multe ori privilegiul celor puternice si temute. Pe cand "toata pleava" avea un coltisor in care se cosea sau facea treaba din gospodarie, femeile de casa buna isi aranjau budoare, pavilioane, cabinete, biblioteci planificandu-si in acest spatiu creat urmatoarele gesturi, urmatoarele toalete, toate desigur pentru a fi si mai stralucitoare si a intra in gratiile (si buzunarul) regelui inimii lor.
Maria Antoinette si-a amenajat in Fontainbeau o ascunzatoare impresionanta - "budoairul turc", cu mobiliar deosebit de pretios, lucrat cu motive turcesti din perlmut si aur. Oare la ce visa regina in acest spatiu grandios?
In timp ce "reprezentantii sexului puternic" purtau in fumoir discutii ce le-ar fi facut pe doamne si domnisore sa roseasca pudic pe sub evantai, in incaperi eminamente feminine, elegante, infasurata in halat din material luxurios si cu un catelus pe genunchi, stapana casei isi primea prietenele, compunea scrisori de amor ucis, se preagatea pentru a straluci peste celelalte doamne si domnisoare. Tot acest univers feminin a stranit imaginatia intregii lumi masculine, spatiului fiindu-i atribuite insusiri erotice, interzise, misterioase. Nu e de mirare ca drumul spre inima domnitei avea voie sa treaca prin iatacul ei numai dupa ce minunata faptura fusese adjudecata cu inel!
Spatiul privat si personal devine un element de neimaginat in viata "femeii emancipate". Coco Chanel si-