Consiliul Concurenţei a sancţionat compania Asesoft Distribution cu 3,18 milioane lei (aproximativ 775.000 euro) pentru punerea în practică a concentrării economice realizate prin preluarea distribuţiei produselor IT de la Flamingo International, înainte de obţinerea autorizării din partea autorităţii de concurenţă, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
"Companiile au obligaţia de a nu implementa o concentrare economică înainte de notificarea şi autorizarea acesteia de către Consiliul Concurenţei. Nerespectarea acestei obligaţii reprezintă o încălcare a regulilor privind controlul fuziunilor şi achiziţiilor", a declarat domnul Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
În urma finalizării investigaţiei declanşate în anul 2009, Consiliul Concurenţei a constatat că Asesoft Distribution SRL a pus în aplicare tranzacţia prin care a preluat distribuţia a produselor IT de la Flamingo International SA, înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal.
Punerea în aplicare a unei concentrări economice înseamnă exercitarea controlului asupra activităţii achiziţionate prin adoptarea unor măsuri cum sunt: încheierea de contracte cu terţi (distribuitori şi furnizori), precum şi colaborarea efectivă cu aceştia.
Conform prevederilor Legii Concurenţei este interzisă punerea în aplicare a unei operaţiuni de concentrare economică până la emiterea unei decizii de către Consiliul Concurenţei.
Asesoft Distribution mai deţine controlul, în comun, împreună cu alte persoane fizice, asupra Dante International SA şi Emag International, societăţi prezente pe pieţele de comercializare cu amănuntul de produse IT, electronice şi electrocasnice din România. Aceste operaţiuni de preluare a controlului în comun au fost autorizate de către Consiliul Concurenţei în noiembrie 2009.
C.P. Consiliul Concurenţei a sancţionat