Prietenia copiilor care nu văd cu calculatoarele se leagă treptat, în paşi mărunţi, dar importanţi. Fără mouse, cu un monitor care poate sta şi stins şi cu casca lipită de ureche, elevii dezleagă tainele informaticii ajutaţi de un profesor pasionat de meseria sa.

„Luăm căştile de pe monitor. Le punem cu microfonul în partea stângă. Căutăm unitatea centrală, găsim butonul şi deschidem calculatorul”, astfel îşi începe profesorul Constantin Cristache ora de informatică la clasa a III-a de la Liceul Teoretic „Iris” din Timişoara. Într-un laborator cu câteva calculatoare, aparate de calcul pentru nevăzători şi maşini speciale de scris, dascălul îi învaţă pe copii să socotească şi să folosească cele mai noi tehnologii, chiar dacă niciunul dintre ei nu poate vedea ce culoare are imaginea de fundal a ecranului monitorului sau ce interfaţă grafică foloseşte sistemul de operare instalat. „A vorbit!”, răspunde rapid Doru, unul dintre cei mai vorbăreţi elevi din clasă, iar profesorul îi spune că în acel moment calculatorul e pornit, la fel şi programul care transformă literele în sunete.

Rândul de bază

Pentru nevăzători, mouse-ul clasic este inutil, astfel că ei trebuie să se bazeze numai pe combinaţii de taste pentru a putea deschide programe sau selecta opţiuni din meniurile acestora. „Căutăm tastele marcate, «f» şi «j». L-am găsit pe f, deci am găsit rândul de bază. Acum ridicăm fiecare deget”, îi îndrumă Constantin Cristache pe elevi, în timp ce aceştia explorează, cu toate degetele, tastatura din faţa lor. Repetă apoi cu toţii literele de deasupra rândului de bază, apoi pe cele de sub el. După această scurtă încălzire, degetele copiilor pornesc la drum, pipăind fiecare tastă, până literele se leagă în cuvinte, propoziţii şi fraze, cărora le pune punct doar soneria care anunţă că ora de informatică s-a terminat.

"Maratonul" degetelor pe tas