In dezbaterile publice de la noi se vorbeste uneori despre pierderea increderii in educatie. Nu e limpede, insa, cine anume isi pierde sau si-a pierdut increderea in educatie. Societatea, in genere? Dar oare asa e? Pentru a raspunde ar fi nevoie de o cercetare sociologica. Unele lucruri poti fi totusi lamurite si in lipsa rezultatelor unei asemenea cercetari.
Increderea societatii in ansamblu in educatie ar conta, probabil, doar daca ar fi exprimata la vot, prin alegerea unui program de guvernare care sa cuprinda masuri economice pentru revigorarea invatamantului. Pe scurt, e vorba de mai multi bani dati pentru educatie. Iar aici nu e limpede cum stam.
Poate populatia chiar nu e dispusa sa cheltuiasca mai multi bani publici pentru educatie. Sau poate e dispusa, dar nu are ocazia, fiindca politicienii nu propun includ astfel de masuri in programele lor de guvernare. Iar asta fiindca ei nu cred ca propunerile de finantare mai substantiala a educatiei le-ar aduce voturi. Poate este vorba de un cerc vicios datorat unei probleme de imagine a educatiei romanesti.
Sa incercam, totusi, sa depasim suprafata chestiunii. Sunt cateva categorii de persoane care ne intereseaza in mod special, atunci cand vorbim despre increderea in educatie. Ii am in vedere, de pilda, pe cei care angajeaza absolventi de liceu si de facultate. Daca acestia nu ar avea deloc incredere in educatie, nu ar mai tine cont de diplomele si notele celor pe care-i angajeaza. Faptul ca tin cont si de alte lucruri, cum ar fi experienta practica si implicarea in diferite activitati extra-curriculare, lucruri de care nu se tinea cont in asa mare masura in trecut, ne arata, poate, ca angajatorii pun mai putin pret pe educatia formala in prezent. Tot asta ne arata, probabil, si investitiile tot mai mari in cursuri de pregatire pentru noii angajati, organizate in interiorul firmelor. E limpede, i
