Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Amendat că-şi plimba câinele în Parcul Copou (VIDEO)

Publicat in Adevarul, marți 12 aprilie 2011 ·

Ieşeanul Marius Cozmincă a fost sancţionat, deşi în zonă erau mai mulţi maidanezi. Bărbatul este revoltat că nimeni nu plăteşte pentru câinii fără stăpân de care te împiedici la tot pasul.

„Parcul era plin de oameni. Unii împreună cu câinii de companie, copii cu biciclete, role, aşa cum e normal şi firesc într-o ţară normală şi civilizată. Din majoritatea persoanelor aflate în parc cu animalele de companie, ei m-au vizat direct pe mine, aplicându-se astfel, cred eu, un tratament preferenţial“, spune tânărul.

El a primit o amendă de 260 de lei de la poliţiştii comunitari. Şeful acestora recunoaşte însă că niciun oficial nu a fost amendat până acum pentru prezenţa maidanezilor pe străzile din oraş.

Citeşte şi:

Doi ieşeni muşcaţi de câini au ajuns la spital

Iaşi: Femeie sfâşiată de 10 câini comunitari

La fiecare dintre cele trei intrări ale Parcului Copou, pe gard, sunt montate panouri care atenţionează că accesul cu animale şi biciclete nu este permis. Nici bine însă nu apuci să faci câţiva paşi în interiorul parcului că imediat te întâmpină cel puţin un maidanez care te fixează atent cu privirea.

Ieşeanca Alexandrina Voinea vine destul de des în parc pentru a o plimba pe Bella, o căţeluşă terrier de câţiva ani. „Poliţiştii locali m-au avertizat o dată că nu am voie cu ea în parc, dar acum ne ignorăm reciproc. Le-am spus că nu mi se pare corect ca noi, care avem câini de rasă, curaţi, neagresivi, să nu avem voie în parc în timp ce aleile sunt pline de câini comunitari. Mi-au spus că asta nu e problema lor“, povesteşte ieşeanca.

„Nu comentez amendarea proprietarilor de câini“

„Pot să iau astăzi toţi câinii de acolo, dar mâine vor veni alţii. De-a lungul anilor am ridicat zeci de câini din Parcul Copou. Nu pot să comentez dacă amendarea proprietarilor de câini în acea zonă este sau nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 47 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum o ora
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°