Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berceanu îl atacă pe Boc Cu el preşedinte PDL şi premier am văzut ce se poate întâmpla

Publicat in Ziua Constanta, marți 12 aprilie 2011 ·

Preşedintele PDL Dolj, Radu Berceanu a infirmat speculaţiile legate de moţiunea pe care o susţine, afirmând că îşi menţine decizia de a-l sprijini pe Vasile Blaga, astfel încât funcţiile de preşedinte PDL şi prim-ministru să fie separate. Întrebat cum comentează speculaţiile legate de o reconsiderare a poziţiei sale iniţiale, senatorul Radu Berceanu a răspuns: "Absolut speculaţii (...) Cred că nu cunoaşte nimeni să spun una şi apoi să mă schimb. Nu se pune în niciun fel o astfel de problemă." Berceanu a precizat că doar calitatea sa de membru a comisiei de organizare a alegerilor interne nu i-a permis să se numere printre susţinătorii lui Vasile Blaga atunci când acesta şi-a depus moţiunea, informează NewsIn .

În ceea ce priveşte absenţa semnăturii sale de pe lista cu cei 35 de susţinători ai moţiunii lui Blaga, Berceanu a explicat că prevederile statutului fac ca doar aceştia să fie relevanţi în mod oficial, iar din partea PDL Dolj era deja trecut prim-vicepreşedintele Constantin Dascălu. "Pe o moţiune poţi să scrii multe lucruri care nu sunt neapărat nestatutare. Ce-i oficial, sunt cei 35. Dacă vrei ca la sfârşitul moţiunii să mai treci nu ştiu câţi susţinători, ca de exemplu pe Oajdea, care tocmai ţi-a făcut figura acum trei luni şi erai hotărât să-l dai afară, poţi să o faci şi bravo că ai făcut-o", a spus Berceanu ironic, referindu-se la numărul mare de susţinători care figurează pe textul moţiunii lui Emil Boc.

Berceanu a afirmat că deţinerea concomitent de către Boc a funcţiilor de preşedinte de partid şi de premier a creat probleme pentru PDL. "Cu Emil Boc ca preşedinte şi prim-ministru am cam văzut ce se poate face şi cred de multă vreme că ar fi bine ca atunci când partidul e la guvernare preşedinte de partid să fie altcineva decât primul-ministru. Aşa s-ar fi înţeles mult mai bine de ce se fac anumite lucruri

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 42 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum o ora
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum 28 minute
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Rusia le recomandă cetățenilor săi să evite călătoriile în Occident. „Sunt pline de riscuri”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a anunțat miercuri, 11 decembrie, că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie "vânaţi" de autorităţile americane, relatează Re

Prevenirea abuzurilor șefilor SRI și limitarea mandatelor acestora, legi trecute de Camera Deputaților

Ziare.com acum o ora
Două proiecte de lege care vizează reforme ale serviciilor din România au fost adoptate de Camera Deputaților miercuri, 11 decembrie. Cele două legi, inițiate de Emanuel Ungureanu (USR) vizează limitarea mandatelor șefilor serviciilor (SRI, SIE, SPP

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum 51 minute
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

O șoferiță beată și drogată a fost reţinută după ce a lovit cu maşina un autoturism condus de o poliţistă

Ziare.com acum o ora
O femeie de 30 de ani din Arad a fost reţinută după ce provocat un accident rutier, lovind cu maşina un autoturism condus de o poliţistă aflată în timpul liber. Poliţiştii au constatat că femeia de 30 de ani consumase alcool, având 1,40 mg/l alcool

Casa Verde Fotovoltaice 2024 / AFM a publicat lista instalatorilor validați; beneficiarii au la dispoziție 90 de zile pentru alegerea unui instalator

HotNews acum 2 ore
Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei lista instalatorilor validaţi în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice – sesiunea 2024. Începând de miercuri, persoanele fizice care s-au înscris în program au la dispoziție

Şaisprezece persoane, reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în Bucureşti şi Ilfov

News.ro acum o ora
Şaisprezece persoane au fost reţinute în dosarul vizând o grupare care ar fi intenţionat să vândă în mod fraudulos terenuri în zone strategice în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov, dosar în care au avut loc 47 de percheziţii, în Bucureşti şi

Calendar de advent cu figurine din ciocolată vândut în magazinele Lidl, retras de la vânzare din cauza gustului „nespecific”: „Nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului”

HotNews acum 3 ore
Toate loturile de calendare de advent cu figurine din ciocolată, vândut special pentru Crăciun de producătorul „Milano sp. z o.o S.K.A” au fost retrase de la vânzare din magazinele Lidl, a anunțat ANSVSA. Potrivit inspectorilor, ciocolata avea un gu

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/3°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°